România trebuie să accelereze construcţia de noi centrale de producere a energiei din surse regenerabile, pentru a le înlocui cât mai repede pe cele care utilizează cărbunele drept combustibil, a afirmat, marţi, Elena Popescu, director în Ministerul Energiei, conform agerpres.
"Decizia de a renunţa la cărbune este una foarte dificilă, care are costuri uriaşe în privinţa menţinerii securităţii energetice a ţării şi cu implicaţii sociale. Astfel că este esenţială accelerarea construirii de noi capacităţi din energie regenerabilă, care să le înlocuiască pe cele din cărbune, iar timingul este crucial în acest proces", a spus ea, în cadrul unei conferinţe de specialitate, organizată de Centrul Român al Energiei.
Pentru România, gazul este un combustibil de tranziţie, însă trebuie să ne grăbim cu utilizarea acestuia, deoarece, la nivel european, gazul natural începe şi el să fie taxat ca şi combustibil poluant, dacă nu este amestecat cu gaze nepoluante, precum hidrogenul.
"Ambiţiile sunt foarte mari pentru toată lumea. De obicei investiţiile, mai ales cele cu tehnologii noi, durează şi este nevoie de flexibilitate pentru fiecare ţară şi comunitate locală", a continuat Popescu.
Aceste elemente au impact în toată comunitatea, dacă nu sunt luate măsuri din timp, şi ar putea duce la accentuarea sărăciei, a subliniat ea.
"Pentru ţările care au cărbune în mixul energetic, precum România, pachetul Fit for 55 înseamnă clar că trebuie să renunţe la cărbune până la fi complet înlocuit", a completat oficialul ministerial.
Elena Popescu, Ministerul Energiei: Decizia de a renunţa la cărbune este dificilă, trebuie accelerarea construirii de noi capacităţi din energie regenerabilă
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.916
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.916

2.375
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.375

37
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
37

106
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
106

55
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
55

125
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
125

86
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
86

425
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
425

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

134
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
134

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29














Comentează