Egiptul a decretat vineri stare de urgenţă pe o perioadă de trei luni într-o parte din nordul şi centrul peninsulei Sinai, bastion al Jihadiştilor, a anunţat preşedinţia într-un comunicat, după moartea a 30 de soldaţi într-un atentat sinucigaş. Agenţia de presă oficială Mena a anunţat la rândul său că Egiptul va închide până la noi ordine punctul de trecere în Fâşia Gaza de la Rafah.
Starea de urgenţă, promulgată prin decret al preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi, va începe sâmbătă dimineaţă, la ora 03.00 GMT şi va fi valabilă "pentru o perioadă de trei luni", fiind însoţită de o interdicţie de circulaţie între orele 15.00 şi 05.00 GMT, conform comunicatului citat.
Starea de urgenţă este decretată pe un perimetru între oraşul Rafah, situat la frontiera cu teritoriul palestinian Fâşia Gaza, şi vestul oraşului Al-Arish, capitala provinciei Nord-Sinai, şi cuprinde şi regiuni din centrul peninsulei.
"Armata şi poliţia vor lua toate măsurile necesare pentru a face faţă pericolelor terorismului şi finanţării sale, pentru a menţine securitatea în regiune (...) şi pentru a proteja viaţa cetăţenilor", se menţionează în decretul prezidenţial.
Decizia autorităţilor egiptene intervine după ce un kamikaze a provocat moartea a 30 de soldaţi intrând cu o maşină plină cu explozibili într-un baraj al armatei. Este atacul cel mai sângeros împotriva forţelor de ordine după destituirea de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi în iulie 2013.
De la destituirea lui Morsi, Egiptul este teatrul unor atentate care vizează forţele de securitate, în ciuda unei ample ofensive lansate de armată în nordul peninsulei Sinai.
Aceste atentate sunt revendicate în principal de grupări jihadiste care afirmă că acţiunile lor reprezintă represalii la reprimarea sângeroasă desfăşurată de noua putere împotriva susţinătorilor lui Morsi. Peste 1.400 dintre susţinătorii fostului preşedinte au fost ucişi în timpul reprimării manifestaţiilor, notează AFP. Sute de susţinători ai lui Morsi au fost condamnaţi la moarte sau au primit pedepse grele în procese expediate în câteva minute şi calificate de ONU drept "fără precedent în istoria recentă", în timp ce alţi 15.000 au fost privaţi de libertate.AGERPRES
Egiptul decretează stare de urgenţă într-o parte din peninsula Sinai
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
1

56
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
56

124
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
124

370
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
370

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

272
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
272

267
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
267

2.172
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.172

1.114
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.114

1.358
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.358

1.437
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.437

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.628
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.628

















Comentează