Egipt învinge Zimbabwe la debutul în Cupa Africii, grație unui gol marcat în prelungiri de Salah

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 23-12-2025 02:05

Article thumbnail

Sursă foto: X

Naționala Egiptului a debutat cu o victorie în Grupa B a Cupei Africii pe Națiuni, impunându-se cu 2–1 în fața selecționatei din Zimbabwe, luni seara, pe stadionul Adrar din Agadir. Golul decisiv a fost înscris în timpul adițional de căpitanul Mohamed Salah, informează Mediafax.

Deși considerată favorită, Egipt a avut o misiune dificilă în fața unei echipe din Zimbabwe care a evoluat fără complexe. „Faraonii” au controlat jocul încă din start, însă au fost surprinși de deschiderea scorului reușită de Prince Dube (20), la prima acțiune ofensivă a adversarilor.

Egipt a egalat în partea secundă prin Omar Marmoush (63), după o perioadă de presiune constantă asupra porții apărate de Washington Arubi. Când meciul părea să se îndrepte spre un rezultat de egalitate, Mohamed Salah a marcat golul victoriei în minutul 90+1, aducând cele trei puncte echipei sale.

Victoria pune capăt unei serii de șase egaluri consecutive ale Egiptului în ultimele două ediții ale Cupei Africii pe Națiuni. De menționat că selecționata egipteană a pierdut un singur meci în ultimele 23 disputate în faza grupelor din Cupa Africii pe Națiuni.

În următoarea etapă, Egiptul va întâlni Africa de Sud (învingătoare luni contra Angolei, scor 2-1), pe 26 decembrie, la Agadir. Zimbabwe va juca împotriva Angolei, tot pe 26 decembrie, la Marrakech.

Într-un alt meci al zilei de luni, Mali și Zambia au încheiat la egalitate, scor 1-1, în Grupa A, în care lider este Maroc, cu 3 puncte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri