Ministrul apărării american Jim Mattis a sosit miercuri în Ucraina pentru a discuta despre o posibilă întărire a sprijinului SUA pentru armata Kievului, angajată de peste trei ani într-un conflict cu separatiştii proruşi în estul ţării, relatează France Presse, conform agerpres.ro.
Jim Mattis urmează să se întâlnească joi cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cu omologul său Stepan Poltorak pentru a reafirma sprijinul administraţiei americane pentru Kiev, în pofida voinţei afişate de Donald Trump în timpul campaniei electorale americane de a se apropia de Moscova.
Autorităţile de la Kiev speră să convingă Washingtonul să le livreze arme letale, în special echipamente antitanc şi antiaeriene, în plus faţă de ajutorul neletal pe care americanii le furnizează până în prezent.
Deşi armata americană s-a pronunţat favorabil faţă de această cerere, Donald Trump trebuie încă să aprobe o decizie în acest sens, în condiţiile în care există temeri că astfel de livrări ar putea provoca o escaladare a conflictului, în mare parte îngheţat după mai multe acorduri de încetare a focului.
"Din prima zi a agresiunii ruse, noi am cerut tuturor ţărilor lumii să ne ajute livrându-ne arme letale. Pentru moment, doar Lituania ne-a furnizat un astfel de ajutor", a subliniat miercuri în faţa presei ministrul apărării ucrainean Stepan Poltorak.
"Continuăm să aşteptăm şi suntem pregătiţi să primim arme letale. Dar nu este vorba de decizia noastră, ci de cea a partenerilor noştri. Noi sperăm într-o astfel de susţinere", a adăugat el.
Kievul şi ţările occidentale acuză Rusia că îi ajută din punct de vedere financiar şi militar pe separatiştii proruşi, ceea ce Moscova dezminte.
Conflictul în estul Ucrainei s-a soldat până în prezent cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014. Acordurile de pace semnate la Minsk în februarie 2015 au dus la o oarecare sfârşit al luptelor, dar valul de violenţă continuă să izbucnească, cu regularitate, de-a lungul liniei de demarcaţie.
Șeful Pentagonului, în Ucraina pentru a aborda problema livrărilor de arme
Explorează subiectul
Articole Similare

15
Amenințările lui Trump au efect - Premierul canadian respinge categoric ideea unui acord comercial cu China
15

914
VIDEO Părinții bărbatului ucis de polițiștii ICE din SUA rup tăcerea: „Minciunile dezgustătoare spuse despre fiul nostru de către administrația Trump sunt reprobabile și dezgustătoare”
914

13
Sute de migranţi au dispărut sau decedat în Marea Mediterană în ianuarie
13

2.095
Cea mai grea înfrângere a rușilor la Marea Neagră - Rușii recunosc, din greșeală, că nava Moskva a fost scufundată de Ucraina
2.095

27
Furtuna Chandra lovește Regatul Unit - Atenționare de călătorie pentru cetățenii români
27

76
Europa nu se poate apăra singură fără ajutorul Statelor Unite: Avem nevoie unii de alţii
76

1.915
Criza din Mienneapolis ia amploare - Trump îl trimite în zonă pe "Ţarul frontierelor"
1.915

38
Gardienii Revoluţiei ar putea fi declarată organizație teroristă în UE - Propunerea Italiei
38

29
Accident aviatic în Maine, SUA - Cel puțin șapte persoane au murit
29

2.951
Dispută la vârful puterii de la Teheran în timp ce portavionul Abraham Lincoln se îndreaptă către Golful Persic - Fiul președintelui cere restabilirea internetului
2.951

94
Premierul canadian l-a ”citit” pe Donald Trump: Tactică de negocieri comerciale
94

1.459
Cazul criminalului turc evadat din permisie ia amploare: ANP face anchetă și cere intervenția Ministerului Justiției
1.459

68
Emiratele Arabe Unite nu vor permite utilizarea teritoriului lor pentru atacuri împotriva Iranului
68

















Comentează