Uniunea Europeană a decis să-l invite la Bruxelles pe şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, pentru a discuta despre recentele proteste din ţara sa, a indicat duminică seara ministrul de externe german, Sigmar Gabriel, citat de AFP, scrie agerpres.ro.
"Am telefonat omologului meu iranian şi, împreună cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, am convenit să-l invităm pe ministrul iranian de externe, dacă este posibil, săptămâna viitoare", a declarat Sigmar Gabriel canalului de televiziune german ZDF, fără a intra în detalii.
Mişcările de protest care au afectat mai multe oraşe iraniene timp de aproape o săptămână s-au soldat până în prezent cu 21 de morţi şi cu numeroase arestări.
"Noi am afirmat că susţinem libertatea manifestaţiilor şi că statul trebuie să o sprijine", a subliniat înaltul demnitar german.
În acelaşi timp, el a refuzat să urmeze exemplul preşedintelui american Donald Trump, pe care l-a acuzat că se foloseşte de situaţia din Iran turnând gaz peste foc.
"Noi am avertizat - dar nu numai noi, ci şi preşedintele francez (Emmanuel Macron) - împotriva tentativelor de a se instrumentaliza conflictele interne din Iran", a subliniat ministrul.
El s-a referit în special la faptul că SUA "se pregătesc să denunţe acordul asupra programului nuclear iranian şi deci să distrugă un succes în eforturile care urmăresc să împiedice continuarea propagării programului nuclear militar în lume".
SUA au pus în discuţie, vineri, protestele din Iran în Consiliul de Securitate al ONU în cursul unei reuniuni în cadrul căreia între membrii săi permanenţi au apărut puternice disensiuni cu privire la acest subiect.
Șeful diplomației iraniene, chemat la Bruxelles pentru discuții despre protestele din țara sa
Explorează subiectul
Articole Similare

52
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kremlinul insistă ca Ucraina să cedeze tot Donbasul
52

275
Ați văzut bilele portocalii, galbene sau albe de pe liniile electrice? Puțini știu la ce folosesc
275

794
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
794

868
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
868

24
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
24

697
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
697

28
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
28

2.263
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
2.263

26
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
26

80
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
80

1.395
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
1.395

2.277
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
2.277

2.372
În raportul serviciilor secrete apare scris negru pe alb: amenințarea din partea Rusiei e tot mai mare
2.372

















Comentează