Directorul general adjunct al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), spaniolul Pere Miro, a recunoscut luni că "în mod sincer" va fi "foarte greu" ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să se desfăşoare la datele prevăzute, 24 iulie şi 9 august, din cauza pandemiei de coronavirus, relatează EFE potrivit Agerpres.
La postul de radio RAC1, Miro a dezvăluit că în recentele discuţii dintre CIO, guvernul japonez şi partenerii instanţei olimpice "nu s-a vorbit niciodată" de o anulare a Jocurilor.
"Este ceva la care nici măcar nu ne-am gândit. Jocurile trebuie să aibă loc, însă atunci când lumea este pregătită", a declarat Miro. El a adăugat că "sunt studiate toate posibilităţile" pentru a asigura disputarea competiţiei.
Spaniolul a afirmat că oficialii sunt "reuniţi permanent" şi că a fost înfiinţată "o celulă de monitorizare a crizei" în condiţiile "unei probleme globale, nu doar a sportului".
"Suntem în contact cu toţi membrii mişcării olimpice", a subliniat Miro. Între diferitele alternative care trebuie studiate se află calendarul competiţional, a spus Miro, potrivit căruia se ţine cont de opinia autorităţilor sanitare şi a celor japoneze.
În această privinţă, CIO a menţionat că s-a îmbunătăţit situaţia în Japonia, în timp ce a crescut numărul îmbolnăvirilor în Europa, America şi A?frica.
Potrivit lui Miro, CIO " nu va pune în pericol" sănătatea nimănui. El a insistat că "deocamdată, nu a fost pusă pe masă posibilitatea suspendării Jocurilor".
Șeful CIO recunoaște - Este foarte greu ca JO 2020 să se desfăşoare la datele prevăzute
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

205
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
205

858
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
858

84
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
84

37
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
37

129
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
129

33
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
33

76
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
76

100
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
100

271
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
271

1.219
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.219

38
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
38

49
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
49

305
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
305
















Comentează