OMV Petrom a obţinut un profit net de 2,86 miliarde de lei anul trecut, mai mare cu 122% faţă de anul anterior, potrivit Agerpres.
Veniturile din vânzări au crescut cu 32%, până la 26 de miliarde de lei.
"Rezultatele noastre din 2021 sunt susţinute de un mediu de piaţă puternic pentru ţiţei, de utilizarea excelentă a activelor noastre şi de creşterea cererii pentru energie. Totuşi, rezultatul din exploatarea CCA EBIT excluzând elementele speciale se situează sub valoarea înregistrată în 2019. Mediul de piaţă cu preţuri ridicate la gazele naturale nu se reflectă în rezultatele noastre din cauza nivelului extrem de ridicat al taxării", a afirmat Christina Verchere, CEO al companiei.
Contribuţia companiei la bugetul de stat s-a situat la un nivel-record de 12,3 miliarde de lei.
"Această creştere a fost determinată, de asemenea, şi de taxarea gazelor naturale, care s-a triplat faţă de anul 2020. Acest lucru s-a datorat unei diferenţe semnificative între preţul de referinţă al gazelor naturale şi preţul realizat. În consecinţă, regimul de taxare pentru producţia de gaze din România a devenit şi mai necompetitiv, semnificativ peste media europeană", a continuat Verchere.
Acest lucru pune presiune pe investiţiile din România, periclitând aprovizionarea din producţia de gaze naturale autohtonă.
"Nemodificarea Legii Offshore conduce la întârzierea deciziei finale de investiţii în Neptun Deep, pentru anul 2023. Pentru ca România să beneficieze de resursele sale de gaze naturale este nevoie de intervenţia urgentă a autorităţilor", a mai spus şefa OMV Petrom.
Efectele crizei energetice - OMV Petrom și-a dublat profitul pe anul 2021
București
7°C
Articole Similare

158
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că înflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
158

238
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
238

1.290
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.290

967
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
967

3.172
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.172

2.193
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.193

41
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
41

25
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
25

1.046
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
1.046

1.238
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
1.238

35
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
35

2.278
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
2.278

78
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
78

















Comentează