Consilierii municipali se întrunesc în şedinţă, vineri, pe ordinea de zi aflându-se 29 de proiecte care vizează, printre altele, reabilitarea rutieră a mai multor artere, creşterea siguranţei rutiere în zona trecerilor de pietoni nesemaforizate şi un program de bugetare participativă pentru tineret.
Alte şapte proiecte se regăsesc pe ordinea de zi suplimentară printre acestea numărându-se unele referitoare la actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru regiunea Bucureşti-Ilfov şi transmiterea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior de sub Pasajul Basarab pentru lucrări de mentenanţă şi întreţinere, informează Agerpres.
* Investiţiile privind reabilitarea rutieră a mai multor artere au o valoare estimată de peste 197 de milioane de lei cu TVA. Cele patru proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB aprobă indicatorii tehnico-economici, faza DALI, pentru reabilitarea sistemului rutier pe Bulevardul Basarabia, de la intersecţia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 până la cap terminal Republica; Bulevardul Mărăşeşti, între Bulevardul Dimitrie Cantemir şi Strada 11 Iunie; pe Strada Dristorului, între Bulevardul Camil Ressu şi Strada Baba Novac; pe Bulevardul Timişoara, între Strada Valea Cascadelor şi terminal CET Vest.
* Consilierii municipali vor dezbate un proiect de hotărâre pentru creşterea siguranţei rutiere în zona trecerilor de pietoni nesemaforizate, prin soluţii tehnice moderne de iluminare şi semnalizare luminoasă - amplasare de proiectoare LED, astfel încât fluxul luminos să fie concentrat pe trecerea de pietoni, markeri luminoşi LED încastraţi în carosabil şi senzori de mişcare pentru detecţia pietonilor.
* Un alt proiect vizează modernizarea liniei de acces a tramvaielor în depoul Titan cu o investiţie estimată la aproape 21 de milioane de lei cu TVA. Durata de realizare a investiţiei este de nouă luni. Obiectivul principal urmărit prin modernizarea infrastructurii/suprastructurii liniei de tramvai este asigurarea accesului şi retragerii vagoanelor în depou "în bune condiţii de siguranţă". Liniile a căror tramvaie se retrag în acest depou sunt: 14, 19, 23, 17, 40 şi 46.
* Unul dintre proiectele ce vor fi dezbătute prevede organizarea de către Proedus a unui program de bugetare participativă pentru tineret. Bugetul total al apelului de proiecte pentru anul 2022 este de 900.000 lei, la care se adaugă 100.000 de lei pentru diversele cheltuieli în ceea ce priveşte vizibilitatea, organizarea şi derularea apelului.
* Printr-un alt proiect de hotărâre, primarul general, Nicuşor Dan, propune CGMB acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti lui Dumitru-Dorin Prunariu, ca o recunoaştere a activităţii sale de pionierat în domeniul cosmonauticii româneşti.
Printre proiectele aflate pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei CGMB se numără:
* actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) 2016-2030 pentru regiunea Bucureşti-Ilfov şi a portofoliului de proiecte prioritare, dar şi a modelului de transport ce stat la baza PMUD;
* transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior de sub Pasajul Basarab, în vederea derulării lucrărilor de mentenanţă şi întreţinere;
* transmiterea Bulevardului Uverturii din administrarea Administraţiei Străzilor Bucureşti în cea a autorităţii locale din Sectorul 6, în vederea reabilitării sale structurale, funcţionale şi estetice.
Ședință importantă la Primăria Capitalei: încep lucrări de reabilitare pe marile bulevarde din București
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

253
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
253

396
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
396

925
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
925

803
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
803

1.391
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.391

949
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
949

1.817
Dialog spumos între Ciprian Ciucu și un fost membru PNL, afectat de creșterea chiriilor! '400 de lei pe Jean Louis Calderon' vs. 'Să discutăm cu cărțile pe față'
1.817

400
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
400

2.669
Hackeri pro-iranieni susțin că au atacat site-ul ANAF după declarațiile lui Nicușor Dan despre baza de la Kogălniceanu
2.669

3.125
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.125

1.030
A refuzat operația. Cum a ales o femeie să fie tratată
1.030

1.561
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.561

2.919
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.919
















Comentează