Ecuadorul a acceptat să confişte şi să predea Statelor Unite ale Americii documentele şi materialele informatice ale lui Julian Assange aflate la Ambasada ecuadoriană de la Londra, a afirmat apărarea fondatorului WikiLeaks, invocând un document atribuit justiţiei ecuadoriene, relatează luni AFP potrivit Agerpres.
Potrivit documentului - un email datat 8 mai, semnat de parchetul ecuadorian, dar a cărui autenticitate nu a putut fi confirmată pentru AFP de către alte surse -, parchetul a autorizat confiscarea de documente şi materiale lunea viitoare.
Assange se află în prezent în detenţie la Londra, unde duce o bătălie împotriva extrădării sale către SUA, după ce a fost expulzat pe 11 aprilie, cu aprobarea autorităţilor de la Quito, din ambasada Ecuadorului, unde se afla din 2012.
Conform documentului, parchetul ecuadorian autorizează ''percheziţionarea şi confiscarea'' de ''documente, acte, arhive şi alte materiale ce pot fi relevante în anchetă'', ''dispozitive electronice de stocare sub orice formă'', precum calculatoare, tablete, telefoane mobile, stick-uri USB etc.
Avocatul spaniol al lui Assange, Aitor Martinez, a afirmat că aceasta este ''o încălcare absolută a dreptului la apărare, deoarece vor fi predate către SUA toate comunicările lui Assange cu avocaţii săi, care sunt confidenţiale''. Avocatul lui Assange din Ecuador, Carlos Poveda, a declarat la rândul său pentru AFP că a făcut recurs pentru a suspenda acţiunea de confiscare.
Autorizarea de către Ecuador a confiscării documentelor lui Assange se înscrie în cadrul unei cereri de asistenţă judiciară internaţională prezentată anul trecut de Washington şi acceptată de guvernul ecuadorian al lui Lenin Moreno.
Ecuadorul a acceptat să confişte şi să predea SUA documentele şi materialele informatice ale lui Julian Assange
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

634
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
634

1.015
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.015

9.321
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
9.321

3.487
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.487

4.522
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.522

4.251
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.251

4.228
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.228

5.059
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.059

3.044
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.044

1.954
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.954

4.675
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.675

6.737
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.737

7.721
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.721

















Comentează