Echipele de control din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) au verificat, în ultima perioadă, 575 de vehicule de transport de marfă şi au aplicat sancţiuni de peste un milion de lei, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, AGERPRES.
Conform datelor centralizate de instituţie, controalele se desfăşoară 24 de ore din 24 prin intermediul a 16 echipaje ale ISCTR.
Astfel, inspectorii au verificat, până în data de 6 august, 575 de autovehicule, dintre care: 357 transportau produse agricole sau materiale de construcţii, 195 mărfuri generale şi 23 alte mărfuri.
Totodată, 409 dintre vehiculele verificate au fost cântărite, iar în cazul a 131 au fost imobilizate (prin reţinerea plăcuţelor de înmatriculare), până la intrarea acestora în legalitate. "Toate autovehiculele cărora li s-a permis să îşi continue drumul au îndeplinit întru totul cerinţele şi obligaţiile legale, la plecarea din punctele de control", precizează ministerul de resort.
În acelaşi timp, echipele de control au întocmit 179 de procese verbale de constatare a contravenţiilor, au sesizat 219 de contravenţii, din care 70 pentru încălcarea regimului drumurilor, 122 pentru nerespectarea legislaţiei sociale, 25 pentru abateri privind legalitatea transportului şi două pentru lipsa rovinietei.
Cumulat, sancţiunile aplicate însumează peste un milion de lei.
ISCTR derulează, în perioada 1 - 8 august, o acţiune de control ce are ca scop protejarea sectoarelor de drum intens tranzitate de vehicule de transport de marfă.
În acest sens, sunt amplasate puncte de control pe drumurile spre şi dinspre Portul Constanţa, utilizate pentru transportul mărfurilor: pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa (la Feteşti), pe E60 (la Hârşova) şi pe E87 (la Măcin).
Oficialii Inspectoratului menţionează că au în plan şi alte acţiuni similare, organizate pe plan naţional cu recurenţă, în vederea descurajării transporturilor ilegale de marfă.
Echipele de control din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a dat amenzi de peste de peste un milion de lei
București
4°C
Articole Similare

1.906
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.906

12
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
12

1.223
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.223

16
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
16

31
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
31

2.871
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.871

3.182
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
3.182

4.439
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.439

38
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
38

964
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
964

2.975
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.975

1.687
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.687

2.061
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.061















Comentează