Românii au început să se intereseze deja de ofertele early booking pentru vara următoare şi se observă o creştere a interesului pentru pachetele all inclusive, iar în acest moment pe litoralul românesc există aproape 40 de hoteluri care au astfel de oferte, se arată într-un comunicat al touroperatorului IRI Travel, remis, luni, AGERPRES.
Sezonul estival 2022 aduce pentru litoralurile românesc şi bulgăresc reduceri early booking de până la 50%, avansuri mici, de maximum 10%, şi diferenţă de 90% cu 10 zile înainte de intrare la cazare.
Astfel, turiştii beneficiază de reducerile maxime de early booking însă nu riscă nimic, deoarece avansul este rambursabil. Efortul financiar al acestora este minim pentru că vor achita diferenţa de bani în cazul vacanţelor de vară abia peste 6-7 luni. Turiştii vor fi protejaţi total şi faţă de situaţia variantelor de Covid-19, dacă acestea vor mai fi prezente la momentul verii.
"Turiştii se interesează deja de ofertele early booking şi au început să rezerve. Observ un optimism destul de ridicat, cel puţin pentru sezonul estival 2022, faţă de cele două litoraluri dragi nouă: atât cel românesc, cât şi cel bulgăresc. Sunt convins că reducerile mari, preţurile excelente şi condiţiile bune de pe litoralul Mării Negre vor învinge cu siguranţă în acest an tulpina Omicron! Avem un litoral al Mării Negre, împărţit între două ţări. Dacă reunim ambele părţi, această rivieră reprezintă destinaţia de bază a românilor, ca număr de turişti", a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Potrivit acestuia, Bulgaria stă excelent la capitolul hotelurilor în regim all inclusive, dar şi România îşi dezvoltă acest sector.
"Mă bucură că şi pe litoralul românesc sunt, la ora actuală, aproape 40 de hoteluri cu astfel de servicii. Pe ambele litoraluri am constatat că au fost făcute investiţii noi, în modernizări sau în hoteluri noi. Cu siguranţă că 2022 ne va oferi surprize şi mai plăcute la Marea Neagră", a mai spus reprezentantul touroperatorului.
Marea majoritate a turiştilor români aleg hoteluri de la 3 stele în sus, în Bulgaria optând în special pentru servicii all inclusive, dar cu o tendinţă în creştere în acest sens şi în ţara noastră.
Cele mai solicitate sunt, la ora actuală, pe ambele litoraluri, hotelurile de 4 şi 3 stele, ambele categorii cu o pondere de 40% din total, urmate de hotelurile de 5 stele, cu o pondere de 30%.
După sărbătorile de iarnă, românii se interesează de early booking pentru la vară
București
2°C
Articole Similare

35
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
35

705
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
705

1.277
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.277

86
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
86

2.417
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.417

4.606
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
4.606

60
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
60

127
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
127

64
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
64

164
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
164

95
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
95

446
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
446

40
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
40
















Comentează