O tânără în vârstă de 25 de ani a fost depistată, miercuri, la intrarea în Parlament, având asupra ei un joint.
Tânăra s-a prezentat în jurul orelor 11.15, la intrarea din Camera Deputaților și a declarat faptul că dorește să depună un dosar de angajare.
În momentul în care lucrătorii de la SPP i-au cerut să facă controlul antiterorist aceasta s-a panicat, s-a deplasat către ieșire și a aruncat în coșul de gunoi un pachet de țigări. Angajații SPP au verificat pachetul de țigări și au constatat că în interiorul acestuia se afla o țigară confecționată manual.
Întrebată fiind despre cele întâmplate aceasta a declarat că țigara din interior i-a fost dată de către o prietena la o petrecere.
Tânăra a fost preluată de către lucrătorii Secție 17 Poliție in vederea continuării cercetărilor.
O colaboratoare AUR a fost depistată recent încercând să pătrundă în Parlament cu 4 gloanțe, iar doi revoluționari s-au prezentat la control cu două cuțite tip briceag și un box metalic.
Parlamentarii la control?
Ca urmare a incidentul din 10 mai când un colaborator AUR a fost depistat la intrarea în Parlament având asupra sa 4 gloanțe, grupul parlamentar USR din Camera Deputaților a cerut să se instituie „urgent” obligația tuturor demnitarilor de a se supune controlului tehnic antiterorist efectuat de personalul SPP.
Momentan propunerea nu a fost supusă aprobării conducerii Camerei Deputaților și surse parlamentare spun că nu prea există sprijin pentru a asemenea măsură, fiind considerată exagerată.





























Comentează