După ce i s-au închis conturile, Donald Trump cere 5 miliarde de dolari despăgubiri de la JPMorgan

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 22-01-2026 20:30

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Preşedintele Donald Trump l-a dat în judecată joi pe directorul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, precum şi banca americană, acuzându-i că i-au închis conturile la începutul anului 2021 din motive politice, imediat după evenimentele din 6 ianuarie şi finalul mandatului său, transmite CNBC.

Procesul, depus în instanţa din comitatul Miami-Dade, Florida, susţine că Trump şi entităţi asociate au fost clienţi ai JPMorgan ”de zeci de ani”, iar închiderea conturilor ar fi avut loc ”fără justificare comercială”, ci pe criterii politice.

”Reclamanţii sunt încrezători că decizia unilaterală a JPMC a fost motivată politic şi social, bazată pe convingerile ‘woke’ nefondate ale băncii că trebuie să se distanţeze de preşedintele Trump şi de opiniile sale conservatoare”, se arată în documentele depuse.

”În esenţă, JPMC a închis conturile reclamanţilor deoarece a crezut că momentul politic favoriza un astfel de gest”, se afirmă în plângere.

Trump şi ceilalţi reclamanţi cer cel puţin 5 miliarde de dolari despăgubiri civile.

Închiderea conturilor ar fi avut loc în primele luni ale lui 2021, după atacul de la Capitoliu şi după certificarea victoriei lui Joe Biden. JPMorgan nu a comentat încă noul proces.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri