Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) transmite că au luat notă cu surprindere de proiectul de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de primă la asigurările RCA şi avertizează că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficienţă pe termen mediu şi lung.
"Propunerea de act normativ, publicată astăzi pe site-ul Ministerului Finanţelor, pare a nu lua în considerare faptul că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficientă pe termen mediu şi lung. De altfel, decizia anterioară de plafonare a tarifelor RCA a atras după sine demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană şi a condus la adoptarea unei legislaţii RCA care a afectat piaţă de asigurări şi a contribuit la situaţia actuală. De altfel, industria de asigurări a atras constant atenţia asupra acestor aspecte şi a depus eforturi importante pentru a îmbunătăţi cadrul normativ în domeniul asigurărilor, în beneficiul tuturor românilor, al economiei şi societăţii - venind cu propuneri concrete", se menţionează într-un comunicat.
Printre soluţiile legislative propuse de UNSAR şi BAAR în ultimii ani se numără emiterea ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi ASF prevăzut de Legea 132/2017 pentru reglementarea baremului traumatologic în baza căruia să se calculeze despăgubirile morale pe cale amiabilă, în caz de vătămare corporală sau deces, şi introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru evaluarea despăgubirii, atât în ceea ce priveşte partea de reparaţii, cât şi cea de rent-a-car.
"În plus, cele două asociaţii ale asigurătorilor au atras în nenumărate rânduri atenţia asupra faptului că ţară noastră este "campioană" în ceea ce priveşte frecvenţa accidentelor rutiere, România menţânându-se pe un loc fruntaş în Europa la acest capitol. Atât frecvenţa producerii accidentelor, cât şi alţi indicatori de specialitate, precum dauna medie plătită pe fiecare dosar - aflată în continuă creştere, contribuie la formarea preţului RCA. Iar costul unei asigurări RCA trebuie, conform legii, să fie corelat cu despăgubirile tot mai mari plătite de către companiile de asigurări - deoarece din fondul constituit din primele de asigurare se plătesc despăgubirile. Conform celor mai recente date publicate de ASF, reiese că, pentru fiecare 100 de lei încasaţi din RCA, asigurătorii trebuie să contribuie suplimentar cu circa 30 de lei", se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, capacitatea asigurătorilor de a determina individual primele în funcţie de riscurile pe care şi le asumă şi de a distribui acest risc între asiguraţi constituie un principiu de bază al asigurărilor. O debalansare a acestor mecanisme ar putea afecta solvabilitatea companiilor de profil şi capacitatea acestora de a-şi îndeplini rolul cel mai important, respectiv de a plăti despăgubiri către victimele accidentelor de circulaţie.
"Industria de asigurări are nevoie de stabilitate şi predictibilitate pentru a încuraja şi alţi investitori să fie activi şi să investească în România. Din nefericire, măsuri de acest tip nu pot reprezenta soluţii pe termen lung, întrucât nu au cum să ofere nici stabilitate, nici predictibilitate. Acest lucru are loc în contextul în care prioritatea ar trebui să fie tocmai îndreptarea acelor aspecte din legislaţia naţională care au atras deja declanşarea procedurii de infringement împotriva României, că urmare a modificărilor aduse Legii RCA în trecut, şi care afectează libertatea asigurătorilor de a-şi decide propriile politici şi strategii de vânzare", susţin cele două organizaţii.
Nu în ultimul rând, industria de asigurări este deschisă să găsească şi să discute despre soluţii, aşa cum a fost de fiecare dată. "Considerăm, însă, că este imperios necesar că aceste soluţii să pornească de la analize tehnice bine fundamentate şi de la principiile asigurărilor, păstrând liniile trasate de legislaţia europeană - care are drept principal scop protecţia păgubiţilor", se mai arată în comunicat.
Ministerul Finanţelor a lansat vineri în dezbatere, pe site-ul propriu, proiectul de Hotărâre de Guvern care vizează limitarea temporară, pentru şase luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA. Măsura este necesară pentru stabilitatea pieţei şi pentru diminuarea efectelor scumpirii poliţelor RCA, ca urmare a recentei ieşiri de pe piaţă a celui mai mare asigurător în domeniu, preciza Ministerul Finanţelor în comunicat.
După ce au scumpit la unison polițele RCA, asigurătorii se opun plafonării tarifelor: 'Măsuri similare şi-au dovedit totala lipsă de eficiență'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.445
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.445

12
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
12

1.118
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.118

14
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
14

29
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
29

2.791
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.791

2.852
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.852

4.346
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.346

37
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
37

963
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
963

2.923
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.923

1.671
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.671

2.052
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.052
















Comentează