După 'atacul' Georgiei asupra Moldovei, SUA pedepsește Tbilisi: Acțiunile antidemocratice sunt incompatibile cu regulile aderării la UE și NATO

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 01-08-2024

Actualizat: 01-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ro.usembassy.gov

Guvernul SUA a anunțat la 31 iulie că suspendă asistență financiară pentru Georgia în valoare de 95 de milioane de dolari în ajunul intrării în vigoare a unei legi controversate în fosta republică sovietică din Caucaz.

Anunțând suspendarea pachetului de ajutoare, secretarul de stat SUA, Antony Blinken, a precizat că este vorba de fonduri de care ar fi beneficiat direct guvernarea de la Tbilisi, cea care a promovat legea „agenților străini”.

Acțiunile antidemocratice și declarațiile false ale guvernului georgian sunt incompatibile cu regulile aderării la UE și NATO”, a spus Blinken miercuri.

Legislația adoptată la 28 mai de parlamentul dominat de partidul Visul Georgian în ciuda protestelor repetate, reprimate adesea violent de forțele de ordine, obligă ONG-urile și instituțiile de presă finanțate fie și parțial din străinătate să se înscrie ca „agenți străini”.

Opoziția și partenerii de dezvoltare ai Georgiei spun că legea este inspirată de una rusească, folosită din plin de Kremlin pentru a reduce la tăcere vocile critice.

Guvernul georgian insistă că legea care intră în vigoare la 1 august nu face decât să asigure transparența în viața publică din Georgia și că legi ale agenților străini au chiar și unele țări democratice, inclusiv SUA.

În primăvară, după adoptarea legii agenților străini, Georgia a adoptat și o lege împotriva „propagandei LGBT”, tot de felul celei adoptate în Rusia în urmă cu mai mult de un deceniu.

Contrastul cu Moldova

La o recentă audiere în comisia de relații externe din camera inferioară a Congresului SUA, diplomați americani de prim rang au observat contrastul dintre parcursul pro-occidental al Moldovei și calea aleasă de guvernul Georgiei.

Georgia și Moldova au fost parteneri importanți ai Statelor Unite, căutând legături mai strânse cu Occidentul după decenii de ani de la independență ... au făcut progrese remarcabile și au implementat reforme majore”, a declarat Alexander Sokolowski, administrator adjunct al USAID, citat de VOA. „Poporul moldovean a făcut alegerea curajoasă de a căuta integrarea cu Europa.”

Rămâne speranța noastră,” a spus la rândul său adjunctul Secretarului de Stat Joshua Huck, „ca liderii georgieni să-și reconsidere acțiunile și să revină la aspirațiile euro-atlantice declarate de mult timp ale Georgiei.”

Guvernarea georgiană a formulat în mai multe rânduri critici la adresa UE pentru că ar favoriza nemeritat aderarea Ucrainei și Moldovei, deși Georgia ar fi mai bine pregătită.

Luna aceasta, principalul emisar al UE la Tbilisi a spus că procesul de aderare a Georgiei la blocul cu 27 de membri este practic „înghețat” din cauza derapajelor antidemocratice ale guvernării, în frunte cu adoptarea legii agenților străini.

Precizăm că premierul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a comentat destul de dur faptul că Moldova este mai aproape decât țara sa de o aderare la UE.

Vedeți nedreptatea că Moldova - o țară membră a Comunității Statelor Independente cu pluralism politic și mediatic zero, cu probleme grave în ceea ce privește democrația, corupția - a deschis negocierile de aderare, în timp ce noi nu. Aceasta este o nedreptate totală”, a susținut premierul Georgiei.

De asemenea, el a susținut că „singura explicație și singurul motiv pentru această nedreptate” sunt „interesele diferite”, adăugând că „de îndată ce aceste interese se vor schimba, abordările față de Georgia se vor schimba imediat” și blocul va deschide discuții de aderare cu această țară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri