Trupul băiatului de 18 ani care s-a înecat sâmbătă, în râul Moldova, a fost găsit duminică după-amiază, iar sora lui, în vârstă de 17 ani, care a fost scoasă din apă şi resuscitată de către echipajul de prim ajutor ajuns la faţa locului a decedat ulterior la spital.
Băiatul a fost scos din apă duminică, în jurul orei 12.30, iar echipajul medical a constatat că este decedat, informează Agerpres.
Sora lui a fost scoasă la mal sâmbătă, de martori, iar echipajul SMURD a reuşit să o resusciteze, fiind transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.
"În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01,30, fata a decedat", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului municipal Roman, Laura Trifan.
Potrivit IPJ Neamţ, tragedia s-ar fi produs în momentul în care fata ar fi alunecat în râul Moldova. iar fratele ei a intrat în apă pentru a o salva.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă.
În acest sezon estival, trei persoane din judeţul Neamţ au murit înecate.
Dramă fără margini pentru o familie: Fata a murit la spital, băiatul înecat, în timp ce încerca să o salveze pe sora lui
București
6°C
Articole Similare

78
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
78

371
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
371

572
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
572

1.020
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
1.020

2.074
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
2.074

1.488
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
1.488

1.033
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență
1.033

1.211
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.211

1.102
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.102

1.710
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.710

1.886
Doliu în muzică. Chitaristul unei trupe celebre a murit la vârsta de 64 de ani
1.886

3.205
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
3.205

1.907
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.907















Comentează