Un american de 57 de ani care a trimis o serie de colete-capcană unor personalităţi democrate şi unor critici ai preşedintelui american Donald Trump a fost condamnat luni, la New York, la 20 de ani de închisoare, relatează AFP potrivit Agerpres.
Trimiterea prin poştă a acestor bombe artizanale, pentru care Cesar Sayoc a pledat vinovat în martie, a suscitat o îngrijorare la scară naţională şi a dus la o amplă anchetă a poliţiei pe întreg teritoriul american.
"Natura şi circumstanţele acestor infracţiuni sunt oribile", a explicat judecătorul Jed Rakoff când şi-a dat verdictul.
Sayoc, care locuia în Florida, a expediat coletele la sfârşitul lui octombrie 2018 la circa 15 personalităţi anti-Trump. Printre personalităţile vizate se află miliardarul şi filantropul George Soros, fostul secretar de stat Hillary Clinton, fostul preşedinte Barack Obama, fostul vicepreşedinte Joe Biden sau actorul new-yorkez Robert de Niro.
Niciunul dintre colete nu a explodat şi nici măcar nu a ajuns la destinatari. Însă vizându-i în mod specific pe democraţi, acestea au făcut să crească tensiunea în SUA, în plină campanie electorală pentru alegerile de la jumătatea mandatului de la 6 noiembrie.
Cesar Sayoc, care avea antecedente judiciare şi trăia într-o camionetă acoperită cu postere pro-Trump şi anti-democrate, a fost arestat în Florida, la cinci zile după ce primul colet a fost găsit în cutia din scrisori a reşedinţei lui George Soros din nordul New York-ului.
În urma unei vaste operaţiuni, poliţia a găsit amprentele sale digitale şi ADN-ul său pe pachete. Bărbatul a fost inculpat iniţial pentru 30 de capete de acuzare, care făceau ca el să rişte închisoarea pe viaţă.
El a pledat vinovat în cele din urmă vinovat pentru 65 de capete de acuzare, recunoscând că a trimis 16 colete-capcană unor personalităţi din rândul democraţilor.
Douăzeci de ani de închisoare pentru un bărbat ce a trimis colete-capcană unor personalităţi critice faţă de Trump
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

21
Ironie maximă - Alegeri dificile: Hittler se confruntă cu Zielinski, în al doilea tur al alegerilor municipale în Franța
21

68
Farul democrației se stinge sub conducerea lui Donald Trump - Nivelul libertăţii în Statele Unite a atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată
68

55
Oamenii de știință puși pe jar: Un crater masiv ar putea dezvălui existența unei planete pierdute
55

2.884
Guvernul de la Oslo ordonă tuturor municipalităților să se pregătească pentru război: Situația de securitate din Europa este cea mai gravă de la Al Doilea Război Mondial
2.884

69
Ţările arabe şi islamice condamnă atacurile deliberate ale Iranului asupra vecinilor săi
69

3.344
Zece țări din UE se revoltă din cauza regulilor privind emisiile: România, prin Nicușor Dan, a semnat totul într-un document
3.344

48
Emmanuel Macron încercă să resusciteze proiectul noului avion de luptă european
48

43
Serbia umblă la rezerva de petrol - Interdicția de export a fost prelungită
43

2.395
Criza din Orientul Mijlociu - Prețurile globale ale petrolului și gazelor naturale au explodat după atacul asupra unor instalații cheie din Qatar
2.395

4.847
Conflictul din Iran intră într-o nouă fază - Administrația Trump pregătește trimiterea de întăriri militare
4.847

87
Ciprul doreşte să negocieze "statutul şi viitorul" bazelor Regatului Unit pe teritoriul său: vom avea o discuţie deschisă şi sinceră cu guvernul britanic
87

5.574
Premierul Sloveniei cere Comisie Europene să ancheteze ingerințe în alegeri: România și Ungaria sunt pe listă
5.574

4.274
Alertă la Washington: drone misterioase survolează baza unde locuiesc șefii diplomației și apărării ai SUA
4.274














Comentează