Două persoane au fost rănite în atacul cu armă albă comis vineri în apropierea fostului sediu al săptămânalului Charlie Hebdo din Paris, însă viaţa niciuneia dintre ele nu este în pericol, a anunţat premierul francez Jean Castex, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Cele două persoane sunt jurnalişti care au fost atacaţi la întâmplare, în timp ce se aflau într-o pauză de fumat.
''Acest atac s-a întâmplat într-un loc simbolic, într-o perioadă în care are loc procesul privind teribilele atacuri asupra redacţiei Charlie Hebdo'', a spus Castex.
Şeful executivului francez, care s-a deplasat la locul incidentului, a spus că principalul atacator a fost arestat. O a doua persoană se află de asemenea în arest.
Autorităţile au lansat o anchetă antiteroristă după acest atac.
''Eram în biroul meu. am auzit ţipete pe stradă. Am privit pe fereastră şi am văzut o femeie care era întinsă pe jos şi care fusese lovită în faţă cu ceea ce posibil era o macetă'', a declarat un martor pentru postul de radio Europe 1. Acesta a citat ofiţeri de poliţie conform cărora principalul suspect ar avea 18 ani, ar fi născut în Pakistan şi cunoscut serviciilor de securitate franceze.
Atacul comis vineri survine după ce Charlie Hebdo a făcut recent obiectul unor noi ameninţări după ce săptămânalul a republicat la 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed, în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din 7-9 ianuarie 2015.
La începutul săptămânii, directoarea de resurse umane a publicaţiei Charlie Hebdo, Marika Bret, a trebuit să îşi schimbe domiciliul ca urmare a ameninţărilor primite, considerate extrem de grave de autorităţi.
Aproximativ 100 de posturi de radio şi TV, cotidiane şi reviste au publicat miercuri, drept reacţie, o scrisoare deschisă în care fac apel către francezi să se mobilizeze în favoarea libertăţii de exprimare.
La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit.
Periplul lor s-a încheiat după câteva zile la o imprimerie din Dammartin-en-Goele, în apropierea Parisului, unde au fost lichidaţi într-o operaţiune de asalt a GIGN, grupul de intervenţie al jandarmeriei franceze.
Două persoane, rănite în atacul cu armă albă de la Paris, anunţă premierul Jean Castex
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

921
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
921

447
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
447

60
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
60

422
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
422

1.464
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.464

60
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
60

841
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
841

528
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
528

1.419
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.419

29
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
29

571
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
571

464
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
464

2.926
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.926

















Comentează