Două fete minore, dintre care una, în vârstă 13 ani, este şi mama unui copil de două luni, au fost găsite de poliţişti într-o baracă improvizată din municipiul Deva, după ce marţi seară au plecat dintr-un centru maternal din Hunedoara, iar dispariţia lor a fost anunţată Poliţiei de către un asistent social potrivit Agerpres.
De asemenea, în aceeaşi zonă, la o altă baracă improvizată, poliţiştii au identificat o adolescentă de 14 ani, din judeţul Mureş, care a declarat că locuieşte acolo, de o săptămână, cu un tânăr de 19 ani, care este concubinul acesteia, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Potrivit poliţiştilor, cele două minore din Hunedoara au plecat de bună voie din centrul maternal, ele fiind identificate joi noaptea la capătul unei acţiuni desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Hunedoara.
Din primele cercetări a rezultat că tinerele nu au fost victimele vreunei infracţiuni. Ele au fost încredinţate reprezentanţilor centrului maternal din municipiul Hunedoara, de unde au plecat.
Având în vedere situaţia de risc în care a fost găsită, adolescenta de 14 ani a fost pusă sub protecţie în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Minorilor - Deva.
Două fete minore, dintre care una cu un copil, găsite de poliţişti într-o baracă improvizată la Deva
București
1°C
Articole Similare

886
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
886

60
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
60

1.085
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.085

4.066
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.066

5.533
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.533

1.896
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.896

3.759
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.759

2.429
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.429

2.501
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.501

3.061
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.061

2.261
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.261

216
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
216

1.918
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.918














Comentează