Gărzile de coastă americane căutau vineri două elicoptere militare ce transportau 12 persoane în apropiere de insula Oahu, în arhipelagul Hawaii, după ce au fost alertate de armată în legătură cu o coliziune, a anunţat o purtătoare de cuvânt a echipelor de salvare, relatează AFP, preluată de Agerpres.
'Am găsit o zonă cu fragmente (din elicopter) la patru kilometri de coastă şi cercetăm perimetrul. Nu am găsit nici unul dintre membrii echipajului pentru moment ", a spus ea, precizând că apelul a fost primit cu puţin înainte de miezul nopţii de joi spre vineri, ora locală (09.38 GMT).
'Gărzile de coastă au intervenit după ce au fost informate că două elicoptere militare au intrat în coliziune în largul zonelor de coastă, la nord de Oahu', a explicat purtătoarea de cuvânt.
'Potrivit informaţiilor pe care le-am primit din partea Marine Corps, două dintre elicopterele lor operau în apropiere de această insulă, având şase membri ai echipajului la bordul fiecărui aparat'.
Gărzile de coastă au trimis un elicopter MH65 Dolphin şi un avion Hercules HC130 la faţa locului. Marina americană a trimis un elicopter şi pompierii cercetau zona cu un elicopter şi un vas de salvare.
Două elicopere militare s-au ciocnit în Hawaii
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

751
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
751

47
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
47

992
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
992

3.199
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.199

1.755
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.755

68
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
68

43
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
43

1.204
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.204

59
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
59

3.099
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.099

60
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
60

2.593
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.593

45
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
45

















Comentează