O a treia sesiune de negocieri se deschide marţi la Viena în încercarea de a salva acordul privind programul nuclear iranian, o nouă etapă în discuţiile menite să determine revenirea Iranului şi a SUA în cadrul acordului, transmite AFP potrivit Agerpres.
Reprezentanţii Iranului, Franţei, Germaniei, Regatului Unit, Rusiei şi Chinei se reunesc la ora locală 15:00 (13:00 GMT) într-un hotel de lux din capitala austriacă, potrivit unui comunicat al Uniunii Europene.
Acordul, încheiat în 2015, este în prezent ''muribund'' după ce în 2018 fostul preşedinte american Donald Trump a retras SUA din acest pact şi a reintrodus sancţiuni împotriva Teheranului.
''Mai avem mult drum de făcut faţă de ceea ce am parcurs deja'', a declarat la Washington purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price.
Acesta a evocat ''dificultăţi'' legate şi de caracterul ''indirect'' al negocierilor, Iranul refuzând să interacţioneze nemijlocit cu SUA.
Rolul de intermediar este îndeplinit de către diplomatul european Enrique Mora. Într-un editorial publicat luni pe site-ul spaniol Politica Exterior, acesta evocă ''numeroase obstacole''.
O sursă diplomatică europeană a declarat că, în termeni de calendar, se speră în ajungerea la un rezultat concret ''până la finalul lunii mai'', înaintea alegerilor din Iran.
Acordul internaţional semnat în 2015 de Iran şi şase mari puteri (SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia, China şi Germania) include o interdicţie pentru 15 ani în ceea ce priveşte "producţia sau achiziţia de plutoniu sau uraniu metalic ori de aliaje ale acestora". Documentul prevede că Iranului i se va permite să înceapă studii privind producţia de combustibil pe bază de uraniu "în cantităţi mici" după zece ani, dar numai cu acceptul celorlalte ţări semnatare.
Dosarul nuclear iranian - O nouă rundă de negocieri, la Viena
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

654
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
654

349
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
349

49
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
49

367
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
367

1.148
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
1.148

53
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
53

765
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
765

487
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
487

1.276
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.276

27
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
27

525
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
525

448
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
448

2.829
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.829

















Comentează