Israelul reia în calcul opţiunile privind o ciocnire cu Iranul, scrie joi Israel Hayom, ziarul israelian cu cel mai mare număr de cititori, citat de Reuters. Pe prima pagină se afirmă că armata israeliană dezvoltă şi va prezenta în curând guvernului trei opţiuni pentru "subminarea eforturilor nucleare ale Iranului sau, la nevoie, contracararea unei agresiuni iraniene", notează Agerpres.
Publicaţia nu menţionează nicio sursă, însă îl citează pe ministrul apărării, Benny Gantz, care a declarat că "Israelul trebuie să dispună de o opţiune militară".
Guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu se pregăteşte pentru divergenţe cu viitoarea administraţie a Statelor Unite sub preşedinţia lui Joe Biden, arată Reuters. Preşedintele american Donald Trump a fost apreciat de israelieni pentru retragerea SUA din acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015 şi reintroducerea sancţiunilor împotriva regimului de la Teheran.
Iranienii au reacţionat încălcând mai multe prevederi din înţelegerea cu puterile internaţionale prin care i se limitau activităţile în domeniul nuclear care ar fi putut duce la obţinerea unor arme atomice.
Biden intenţionează să readucă Statele Unite în acord, iar o poziţie mai puţin agresivă a Washingtonului este îngrijorătoare pentru Israel, deoarece Iranul susţine că statul israelian nu ar trebui să existe. Reuters observă însă că nici ameninţările lui Trump cu acţiuni militare nu au împiedicat operaţiunile iraniene în sectorul nuclear.
Israelul are de multă vreme planuri împotriva Iranului; aprecierea Reuters este că articolul menţionat pare să semnaleze că aceste planuri sunt în curs de actualizare.
În timpul mandatului preşedintelui american Barack Obama, care a promovat deschiderea diplomatică faţă de Iran, Israelul a ameninţat de câteva ori cu lovituri aeriene preventive asupra instalaţiilor nucleare iraniene. La vremea respectivă, unii oficiali din SUA s-au arătat sceptici faţă de posibilităţile efective ale israelienilor de a lovi ţinte de pe teritoriul iranian, bine apărate, dispersate şi aflate la mare distanţă.
Oficialităţi israeliene şi-au exprimat speranţa că Biden va continua politica lui Trump de "presiune maximă" asupra Iranului. Ministrul de finanţe, Israel Katz, a recunoscut totuşi, la postul de radio al armatei, că "există dispute (cu preşedintele ales al Statelor Unite - n. red.) privind perspectiva asupra Iranului şi desigur acestea se vor dovedi problematice".
Katz a părut încurajat de intenţia lui Biden de a include programul iranian de înarmare cu rachete balistice în orice renegociere a acordului nuclear. Jake Sullivan, desemnat de viitorul preşedinte pentru funcţia de consilier pentru securitatea naţională, a indicat într-un interviu acordat CNN în 3 ianuarie că este deschis faţă de consultarea "jucătorilor regionali" - o posibilă aluzie la Israel.
Ministrul israelian pentru serviciile de informaţii, Eli Cohen, a declarat pentru Ynet TV că guvernul Netanyahu nu are încă un dialog oficial cu viitoarea administraţie de la Washington. Întrebat dacă Israelul încearcă prin canale neoficiale să schimbe poziţia lui Biden faţă de Iran, Cohen a răspuns "Da. Există eforturi".
Dosarul iranian - Israelul, pe picior de război în așteptarea poziției administrației Biden
București
4°C
Articole Similare

717
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
717

1.107
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.107

549
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
549

812
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
812

1.039
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.039

88
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
88

1.481
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.481

927
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
927

2.862
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.862

51
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
51

80
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
80

6.344
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.344

2.228
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.228














Comentează