Poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări într-un dosar de omor deschis în legătură cu cazul unui deţinut din cadrul Penitenciarului Giurgiu care a fost găsit decedat în celulă.
"Poliţiştii efectuează cercetări pentru infracţiunea de omor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu după ce un deţinut din cadrul Penitenciarului Giurgiu a fost găsit decedat în celulă", a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Ramona Stan.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, deţinutul în vârstă de 50 de ani efectua o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani pentru infracţiunea de omor calificat.
El stătea în camera de detenţie cu alţi trei deţinuţi şi aceştia ar fi anunţat supraveghetorii din cadrul Penitenciarului că bărbatul ar fi fost găsit într-o baltă de sânge.
"La data de 9 martie 2022, în interiorul uneia dintre camerele de deţinere a avut loc un incident. Practic, între două persoane private de libertate clasificate în regim de maximă siguranţă a izbucnit un conflict spontan care a condus la decesul uneia dintre acestea. Personalul medical al unităţii şi personalul operativ au intervenit conform procedurilor în vigoare, însă în pofida manevrelor de resuscitare la care a participat şi un echipaj de ambulanţă, solicitat prin Serviciul Unic de Urgenţă 112, a fost constatat decesul unui deţinut", se arată într-un comunicat de presă, emis joi de Penitenciarul Giurgiu.
În conformitate cu prevederile legale, evenimentul a fost notificat Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Verificările la faţa locului au început imediat după incident, fiind realizate de către organele judiciare, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
De asemenea, autorităţile au procedat la informarea familiei deţinuţilor, a judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a Poliţiei Municipiului Giurgiu.
Dosar penal pentru omor - Un deținut a fost găsit într-o baltă de sânge în Penitenciarul Giurgiu
București
7°C
Articole Similare

503
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
503

748
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
748

1.981
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.981

1.035
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.035

793
Daniel Dăianu crede că inteligența artificială poate amenința supraviețuirea umanității. Le poate spune oamenilor: Până aici
793

2.265
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.265

1.967
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
1.967

980
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
980

1.565
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.565

1.784
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
1.784

4.391
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.391

3.021
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.021

2.088
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.088

















Comentează