Şeful statului sirian, Bashar Al-Assad, a afirmat, într-un interviu difuzat marţi seară la postul naţional de televiziune din Portugalia, RTP, că preşedintele american ales, Donald Trump, va fi "un aliat firesc" dacă va lupta împotriva terorismului, scrie AFP.
Aceasta a fost prima reacţie a lui Bashar Al-Assad după alegerea candidatului republican la preşedinţia Statelor Unite în urmă cu o săptămână.
"Nu putem spune nimic despre ce va face, dar să zicem că, dacă va lupta împotriva terorismului, bineînţeles că vom fi aliaţi, aliaţi fireşti în acelaşi fel în care suntem cu ruşii, iranienii şi multe alte ţări care vor să înfrângă terorismul", a declarat Bashar Al-Assad la RTP.
Prin termenul de "terorism", regimul de la Damasc desemnează toate formaţiunile armate care îi sunt ostile, considerate moderate sau jihadiste, ca gruparea Stat Islamic (SI) care ţine sub control vaste regiuni din Siria.
Întrebat în legătură cu declaraţiile lui Donald Trump care consideră prioritară în Siria lupta împotriva SI, Bashar Al-Assad s-a arătat, totuşi, prudent.
"Bineînţeles că este promiţător, dar va putea să le concretizeze? Va putea acţiona în acest sens? Ce va fi cu forţele din cadrul administraţiei sale care se opun la aceasta sau cu opinia dominată în mass-media care este împotriva lui? (...) Din acest motiv, ne exprimăm îndoiala că îşi va putea respecta promisiunile", a adăugat preşedintele sirian.AGERPRES
Donald Trump, `un aliat firesc` dacă luptă împotriva `terorismului` (Bashar Al-Assad)
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

289
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
289

31
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
31

1.884
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.884

2.043
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.043

108
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
108

2.225
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.225

32
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
32

46
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
46

1.247
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.247

159
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
159

869
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
869

2.028
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
2.028

114
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
114















Comentează