Preşedintele american Donald Trump a sosit marţi la Davos pentru a participa la Forumul Economic Mondial, cu câteva ore înaintea începerii dezbaterilor în cadrul procesului pentru destituirea sa, în Senatul de la Washington, informează AFP, potrivit Agerpres.
În momentul în care elicopterul Marine One a aterizat pe pistele din staţiunea de schi elveţiană, participanţii s-au adunat deja în număr mare la centrul de congrese din Davos, pentru a asista la discursul foarte aşteptat al lui Donald Trump în faţa elitei politice şi economice mondiale.
Preşedintele american are de asemenea prevăzute o serie de întrevederi bilaterale, în special cu preşedintele irakian, preşedinta Comisiei Europene şi cu premierul pakistanez.
La Washington, cei 100 de aleşi din Senat se vor pronunţa asupra timpului alocat prezentărilor acuzării - formate de către democraţi în Camera Reprezentanţilor - şi apărării - încredinţate avocaţilor care îl reprezintă pe Donald Trump, precum şi asupra duratei întrebărilor adresate de către senatorii-juraţi.
Dacă Forumul de la Davos se anunţă dominat de problema climei, preşedintele american, în campanie pentru a fi reales, a preferat, într-o postare pe Twitter în care anunţa deplasarea sa în Elveţia, să pună accent pe bilanţul său economic, care face din SUA "NUMĂRUL UNU din univers". "În drum spre Davos, pentru a-i întâlni pe Liderii lumii şi afacerilor, şi a aduce (...) sute de miliarde de dolari în SUA!", a scris el.
Aceasta este a doua participare a lui Donald Trump la Forumul de la Davos. El a mai făcut această deplasare în 2018 şi, în pofida retoricii sale virulente împotriva liberului schimb promovat de Davos, a fost mai degrabă bine primit de lumea afacerilor, care a apreciat la acea dată politica sa fiscală generoasă pentru întreprinderi.
Donald Trump participa la Forumul Economic Mondial, cu câteva ore înaintea începerii dezbaterilor în cadrul procesului pentru destituirea sa
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

264
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
264

959
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
959

1.409
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.409

659
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
659

946
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
946

1.185
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.185

103
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
103

1.662
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.662

1.003
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.003

3.070
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.070

55
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
55

90
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
90

6.618
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.618














Comentează