Preşedintele american, Donald Trump, a părut vineri să-i sprijine pe manifestanţii care protestează faţă de măsurile de izolare vizând să lupte împotriva răspândirii coronavirsului, lansând un apel la "eliberarea" a trei state conduse de guvernatori democraţi, notează AFP preluat de agerpres.
Cu litere mari şi la interval de câteva minute, miliardarul republican a scris pe contul său de Twitter urmărit de circa 80 de milioane de abonaţi: "Eliberaţi Minnesota!", Eliberaţi Michigan!" şi Eliberaţi Virginia!".
Pentru ultimul stat, el a adăugat referindu-se la dreptul americanilor de a purta arme: "Şi salvaţi formidabilul Al Doilea Amendament. Este sub asediu!".
Aceste trei state sunt conduse de guvernatori democraţi care le-au ordonat locuitorilor să rămână acasă. Pandemia a făcut peste 30.000 de morţi în Statele Unite care înregistrau vineri circa 700.000 de cazuri de coronavirus, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins.
Michigan numără aproape 2.000 de morţi, Virginia 208 şi Minnesota 87 de decese.
În aceste state, manifestanţii au încălcat în această săptămână ordinul de a rămâne acasă pentru a protesta faţă de măsurile de izolare şi a îndemna guvernatorii să repornească economia.
În Minnesota, la St Paul, sub sloganul "Eliberaţi Minnesota!" s-au strâns câteva sute în faţa reşedinţei guvernatorului Tim Walz, potrivit presei locale.
La Lansing, capitala Michigan, au fost aproximativ 3.000 miercuri, unii înarmaţi, care au denunţat-o pe guvernatoarea democrată Gretchen Whitmer, unii cerând "să fie închisă", alţii purtând banderole în favoarea lui Donald Trump.
Posibilă candidată la Casa Albă alături de Joe Biden, guvernatoarea şi-a exprimat speranţa că mesajele pe Twitter ale lui Donald Trump "nu vor mai încuraja manifestaţiile".
"Este multă nelinişte şi cred că lucrul cel mai important pe care cineva, dispunând de o platformă" ca Twitter, "îl poate face este să utilizeze această platformă pentru a le spune oamenilor + Vom reuşi+", a adăugat ea într-o conferinţă de presă.
"Nimeni nu este mai nerăbdător decât mine să relanseze economia noastră, dar ultimul lucru pe care mi-l doresc este un al doilea val" de contaminare, a afirmat Gretchen Whitmer.
Guvernatorul democrat al statului Washington, Jay Inslee, şi-a exprimat indignarea în faţa mesajelor pe Twitter ale preşedintelui american care, în opinia sa, încurajează "acte periculoase şi ilegale".
"El pune milioane de persoane în pericol să se îmbolnăvească de COVID-19. Tiradele sale dezechilibrate şi apelurile la +eliberarea+ unor state ar putea să ducă, de asemenea, la violenţe", a scris el pe reţeaua socială.
Donald Trump îndeamnă la `eliberarea` din izolare a statelor cu guvernatori democraţi
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

53
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
53

36
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
36

250
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
250

30
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
30

544
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
544

40
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
40

1.023
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.023

636
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
636

1.750
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.750

1.153
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.153

1.912
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.912

2.515
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.515

1.600
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.600















Comentează