Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat marţi speranţa că următorul său summit cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, va permite progrese semnificative, dar a insistat asupra faptului că, în opinia sa, nu există nicio urgenţă, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Atât timp cât nu sunt teste (balistice sau nucleare), nu mă grăbesc", a declarat preşedintele Statelor Unite cu mai puţin de zece zile înainte de summitul său prevăzut la Hanoi, în Vietnam. "Dacă sunt teste, atunci este o altă poveste", a adăugat el.
"Nu mă grăbesc în mod deosebit, sancţiunile există", a insistat liderul de la Casa Albă, reafirmând că obiectivul final îl reprezintă denuclearizarea Coreii de Nord.
"Sper că se vor întâmpla lucruri foarte pozitive", a adăugat el, reamintind că acest al doilea summit este prevăzut la 27 şi 28 februarie.
La finalul primei lor întâlniri, în iunie, la Singapore, Donald Trump şi Kim Jong Un au semnat o declaraţie vagă în favoarea "denuclearizării Peninsulei Coreene". Ulterior, nu s-a înregistrat niciun progres notabil, cele două părţi având interpretări diferite ale acestui angajament.
Donald Trump, care a discutat marţi la telefon cu cu omologul său sud-coreean, Moon Jae-in, a precizat că miercuri va avea o convorbire cu premierul japonez, Shinzo Abe.
Donald Trump are răbdare cu Coreea de Nord - Atât timp cât nu sunt teste nu mă grăbesc
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

766
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
766

1.170
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.170

571
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
571

841
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
841

1.073
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.073

90
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
90

1.523
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.523

942
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
942

2.909
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.909

52
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
52

83
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
83

6.411
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.411

2.266
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.266














Comentează