Preşedintele Donald Trump a anunţat luni că s-a ajuns la un acord cu opoziţia democrată în privinţa bugetului, evitându-se astfel perspectiva unei paralizii a administraţiei federale până la următoarele alegeri prezidenţiale, informează AFP potrivit Agerpres
"Sunt bucuros să anunţ că s-a ajuns la un acord (...) pentru un buget pe doi ani şi pentru plafonul datoriei" a postat pe Twitter preşedintele american, care a menţionat că este vorba de un "compromis adevărat".
Acest acord se referă în special la majorarea plafonului datoriei pentru a se evita incapacitatea de plată în cazul în care SUA nu ar putea să se împrumute.
El mai prevede creşterea cheltuielilor publice prin creşterea plafonului bugetar pentru apărare şi investiţii naţionale.
Donald Trump a salutat în postarea pe Twitter "o mare victorie pentru super-militarii noştri şi pentru foştii combatanţi".
.
"Cu acest acord, aspirăm să evităm un nou shutdown al executivului, care este atât de dăunător" au reacţionat într-un comunicat de presă comun preşedintele Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi şi şeful minorităţii democrate din Senat Chuck Schumer.
"Democraţii sunt, de asemenea, bucuroşi că au asigurat o finanţare solidă pentru priorităţile naţionale," au adăugat cei doi lideri democraţi.
Discuţiile dintre republicanii şi democraţii au durat mai multe săptămâni înaintea convenirii acestui consens. Apelurile pentru aprobarea unui astfel de acord s-au înmulţit în ultima perioadă, în condiţiile în care vineri începe vacanţa de vară ce durează şase săptămâni.
Acordul, care prevede o creştere a cheltuielilor şi a economiilor limitate, ar urma să ducă deficitul bugetar anual la peste un trilion de dolari până în 2020 (comparativ cu 779 miliarde dolari în 2018).
"O datorie federală de peste 22.000 de miliarde de dolari care continuă să crească nu este o glumă" a scris pe Twitter înaintea convenirii acordului parlamentarul Mike Johnson, preşedintele grupului conservator Republican Study Committee.
Acest grup a indicat că doreşte compensarea în totalitate a costului acestui acord prin reduceri bugetare, iar cheltuielile să respecte limitele stabilite de legea din 2011.
Mai mulţi oficiali au avertizat că, fără ridicarea plafonului datoriei, SUA s-ar afla pentru prima oară în imposibilitatea de a plăti rambursările.
Bugetul guvernului federal este în mod tradiţional în deficit, în consecinţă Washingtonul nu are altă soluţie decât să se împrumute pentru a-şi finanţa operaţiuni precum plata salariilor, a pensiilor şi a altor cheltuieli aprobate deja de Congres.
Donald Trump a anunţat convenirea unui acord cu democraţii asupra bugetului
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

0
Proteste la Istanbul, la un an de la arestarea lui Ekrem Imamoglu: ”Vom profita de orice ocazie. Noi l-am ales. Nu-l putem lăsa în închisoare aşa”
0

883
Criza energetică ia amploare - Aliații SUA se orientează către petrolul rusesc
883

32
VIDEO IDF a comunicat că un elicopter militar iranian a fost distrus într-un atac asupra unui aeroport
32

876
VIDEO Nicușor Dan: „Iranul nu a amenințat România!”
876

2.565
VIDEO Secretarul general al NATO dă România ca exemplu în cadrul Alianței: Exact acest lucru trebuie să-l facă toți!
2.565

2.095
Un înalt oficial acuză: războiul SUA cu Iranul este „cea mai mare eroare de calcul” a administrației Trump
2.095

2.190
Arabia Saudită amenință Iranul: Ne rezervăm dreptul de a întreprinde acţiuni militare
2.190

38
Punctul de trecere Rafah din Gaza cu Egiptul a fost redeschis
38

170
FOTO O imagine din satelit arată o navă de marfă în flăcări în Strâmtoarea Ormuz
170

1.874
Black Cube lovește din nou în Europa de Est - Scandal de spionaj în Slovenia înaintea alegerilor/ Precedentul din România
1.874

51
Negocierile de pace privind Ucraina, suspendate pe fondul războiului cu Iran
51

131
Iranul anunţă execuţia a trei „insurgenţi", găsiţi vinovaţi de acţiune în favoarea SUA şi Israelului
131

3.977
Serviciile secrete americane dezvăluie strategia Chinei pentru capturarea Taiwanului: „picătura” chinezească aplicată de Xi Jinping
3.977
















Comentează