Un austriac de 74 de ani şi fiul său, în vârstă de 48 de ani, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea pentru că începând din 2011 au furnizat arme mafiei italiene, în schimbul sumei de 1,4 milioane de euro, a anunţat marţi tribunalul din Klagenfurt (sudul Austriei), potrivit AFP potrivit Agerpres
Cei doi au livrat în total 820 de arme uşoare şi pistoale-mitralieră Kalaşnikov unui şef din Camorra (mafia din zona oraşului italian Napoli), pretextând că nu cunoşteau adevărata identitate a clientului lor. Acesta, care se ascundea sub ocupaţia de vânzător de produse alimentare proaspete, le factura oficial tomate şi mozzarella.
Bărbatul de 74 de ani a fost condamnat la doi ani de închisoare, iar fiul său la 20 de luni de închisoare pentru participare la o organizaţie infracţională. Clientul lor se află în detenţie în Napoli.
Armele erau folosite în special în conflictele dintre bandele mafiote din Napoli.
Doi austrieci, condamnaţi la închisoare pentru furnizarea de arme mafiei din Napoli
București
10°C
Articole Similare

634
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
634

1.015
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.015

9.321
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
9.321

3.487
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.487

4.522
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.522

4.251
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.251

4.228
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.228

5.059
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.059

3.044
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.044

1.954
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.954

4.675
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.675

6.737
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.737

7.721
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.721

















Comentează