Dodon, discuții la Moscova despre energie și relansarea relațiilor cu Rusia

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 01-04-2026 08:53

Actualizat: 01-04-2026 08:58

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.md

Deputații Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, efectuează „o vizită de lucru de scurtă durată” la Moscova, a anunțat Dodon.

Potrivit acestuia, cei doi s-au întâlnit cu vicepreședintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, Piotr Tolstoi, unde au discutat „importanța relansării dialogului strategic în interesul cetățenilor din R. Moldova și Federația Rusă”, potrivit Radio Rador România.

În cadrul întâlnirii, Dodon susține că „un accent deosebit a fost pus pe cooperarea în sectorul energetic”.

„Am reiterat poziția constantă a formațiunii privind necesitatea reluării unui dialog activ cu Federația Rusă în această privință, subliniind că, în contextul crizei energetice globale, caracterizată prin riscuri de deficit și creșteri semnificative ale prețurilor, este esențială identificarea unor soluții stabile și accesibile pentru aprovizionarea Republicii Moldova cu resurse energetice.

Am menționat că Federația Rusă rămâne un furnizor important de resurse energetice, capabil să asigure livrări stabile în condiții avantajoase, dacă există voință politică pentru relansarea cooperării”, a scris Dodon pe Facebook.

Totodată, în cadrul întâlnirii, fostul președinte și-a acuzat „acțiunile actualei guvernări care limitează dialogul bilateral”, inclusiv inițiativele privind retragerea R. Moldova din Comunitatea Statelor Independente.

Pe 27 martie, Dodon, împreună cu deputații PSRM Bogdan Țîrdea și Petru Burduja, au avut o întrevedere cu ambasadorul agreat al Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Ozerov, unde au discutat detalii privind vizita conducerii PSRM în Rusia, „care are drept scop desfășurarea unor consultări și negocieri pe platforma parlamentară și interpartinică”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri