Este scandal și în Guvernul României, nu nai în Uniunea Europeană, la Bruxelles, după ce Acordul UE-Mercosur a fost semnat de majoritatea statelor.
Scandal de proporții în Guvern: Externele au trecut peste Agricultură și au semnat acordul UE-Mercosur
Ministrul Agriculturii, Florin barbu, nu a semnat memorandumul trimis și Ministerul de Externe și de Ministerul Economiei, astfel că, pentru moment, România nu și-a pus semnătura pe documentul european.
Florin Barbu susține că MAE nu a ținut cont de opinia fermierilor români în discuțiile care au avut loc la nivelul UE cu privire la acest act care, practic, ar băga în faliment agricultura românească.
Ce a spus vineri dimineață ministrul Florin Barbu, care a sărit în apărarea fermierilor
"Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri și menținerea unei politici agricole comune echitabile, care să ofere un sprijin real fermelor și satelor românești!
Sunt alături de fermierii români și nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur.
Am transmis și comisarilor europeni că este obligatoriu ca acest Acord să garanteze că importurile din state terțe respectă standardele echivalente celor aplicabile fermierilor din UE, inclusiv în domeniul siguranței alimentare, protecției mediului, utilizării pesticidelor sau bunăstării animalelor.
Este datoria noastră să ne asigurăm că produsele care intră pe piața europeană respectă standardele fitosanitare și sanitar-veterinare, prin testarea acestora în laboratoarele fiecărui stat membru.
De asemenea, am cerut ca Acordul UE-Mercosur să prevadă posibilitatea să fie suspendat în situația în care se constată o depășire a volumului de importuri în condiții preferențiale cu 5% față de media ultimilor 3 ani sau în situația în care se constată o afectare a prețurilor cu mai mult de 5% față de media ultimilor 3 ani. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea să licențieze operatorii economici care realizează operațiunile de import-export de produse agroalimentare.
În ceea ce privește viitoare Politică Agricolă Comună, România se opune în continuare integrării PAC într-un Plan Unic sau Fond Comun. PAC trebuie să rămână o politică distinctă, structurată pe doi piloni, capabilă să susțină veniturile fermierilor și investițiile necesare unei agriculturi durabile și competitive. Susțin în continuare caracterul voluntar al plafonării și degresivității plăților, menținerea regulii N+3, simplificarea indicatorilor de performanță și eliminarea condiționalității sociale.
De asemenea, am solicitat Comisiei Europene ca bugetul pe noua PAC să fie publicat într-un document oficial, nu comunicat prin scrisori și fițuici, care nu au nicio valoare din punct de vedere juridic. Am cerut retragerea documentului publicat în luna iunie privind Cadrul Financiar Multianual post-2027 și publicarea unui nou document care să conțină sumele clare ce revin fiecărui stat membru.
Referitor la CBAM – Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră, am solicitat excluderea îngrășămintelor de la aplicare sau amânarea aplicării mecanismului pentru acest sector, până la operaționalizarea sistemelor de referință și achiziție, având în vedere rolul lor esențial în asigurarea producției și securității alimentare", a scris Florin Barbu.
Acordul Mercosur a fost aprobat parțial
Ambasadorii Uniunii Europene au convenit provizoriu vineri asupra unui acord de liber schimb planificat cu blocul sud‑american Mercosur, au declarat trei diplomați și alte surse din UE, informează Reuters, conform Rador Radio România.
Capitalele europene au timp până la ora 17:00, ora Bruxellesului (16:00 GMT), pentru a confirma în scris voturile lor, au spus diplomații.
Acordul este considerat cel mai amplu pact comercial încheiat vreodată de UE, însă va necesita în continuare aprobarea Parlamentului European înainte de a putea intra în vigoare.
Citește și: Acordul Mercosur a fost aprobat: ce urmează? Aprobarea e însă parțială






























Comentează