Germanii nu se arată prea optimişti în pragul noului an, doar puţin peste 15% declarându-se încrezători că pandemia de coronavirus se va încheia complet sau în cea mai mare parte în cursul lui 2022, indică rezultatele unui sondaj realizat de YouGov citat joi de dpa.
Aproximativ 79% dintre participanţii la sondajul realizat între 21 şi 23 decembrie consideră că noul coronavirus va continua să le afecteze traiul, cel puţin în parte, în anul care vine, iar 34% se aşteaptă ca acest impact să fie considerabil.
Starea de spirit a opiniei publice pare aşadar şi mai sumbră decât acum un an, când un sondaj similar al YouGov a arătat că 26% dintre germani văd o luminiţă la capătul tunelului. Atunci, Germania era în lockdown, dar lansarea campaniilor de vaccinare era considerată, în acea perioadă, temei de speranţă.
La administrarea primelor injecţii anti-coronavirus în Germania, în decembrie 2020, ministrul de atunci al sănătăţii a afirmat: "Toamna şi iarna... anului viitor nu vor mai fi dominate de această pandemie", subliniază dpa.
În schimb, în momentul de faţă Germania înregistrează un număr mult mai ridicat de cazuri zilnice de infectare, iar restricţiile se menţin, atât pentru vaccinaţi cât şi pentru nevaccinaţi.
În plus, amploarea actualei crize este greu de stabilit, ca urmare a unei diminuări a testării şi raportării în perioada Crăciunului şi Anului nou, după cum au explicat oficialii din sănătate în ultimele zile. Joi, reputatul institut de boli infecţioase Robert Koch a anunţat 42.770 de cazuri noi confirmate şi 383 de decese.
Doar 15% dintre nemți cred că vor scăpa de COVID-19 în 2022
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

27
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
27

32
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
32

1.677
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
1.677

73
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
73

4.937
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
4.937

7.140
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
7.140

91
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
91

8.013
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.013

4.406
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.406

36
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
36

3.225
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.225

11.035
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.035

2.211
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.211

















Comentează