Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15.12.2014, a următorilor inculpaţi:
MILITARU MARIUS, medic primar și șef al Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța,
ARHIRE DORIN, medic anestezist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța
ARHIRE NICOLETA, medic anestezist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța,
toţi trei pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită
Din ordonanţele de reținere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17.11.2014, în calitate de medic primar și șef al Clinicii de Cardiologie şi Chirurgie cardiovasculară din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, inculpatul Militaru Marius a pretins suma de 3.000 lei de la un denunțător, condiționând, de remiterea acestei sume, efectuarea unei operații chirurgicale pe cord, de care depindea supraviețuirea pacientului.
La data de 24.11.2014, inculpata Arhire Nicoleta, medic anestezist în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a pretins de la denunțător, în legătură cu intervenție chirurgicală anterior menționată, suma de 1.000 lei pentru sine și suma de 2.000 lei pentru Militaru Marius.
La data de 05.12.2014, inculpaţii Militaru Marius şi Arhire Dorin (soțul lui Arhire Nicoleta) au primit, de la același denunțător, suma de 2.000 lei, respectiv 1.000 lei, în legătură efectuarea operației chirurgicale sus menţionate, asupra denunțătorului.
La data de 15.12.2014, inculpatul Militaru Marius a mai primit încă 1.000 lei de la denunţător, ca rest al sumei de bani iniţial pretinse pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cursul zilei de 16 decembrie 2014, inculpaţii MILITARU MARIUS, ARHIRE DORIN şi ARHIRE NICOLETA urmează a fi prezentați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, la Tribunalul Constanța.
DNA a reținut 3 medici renumiți
Explorează subiectul
Articole Similare

311
Ciprian Ciucu s-a luat cu mâinile de cap când a văzut organigrama celor de la STB: Dezvăluiri halucinante ale primarului Capitalei
311

402
Un gigant energetic pariază pe România: Fac o investiție majoră și transformă țara noastră în pilonul Europei de Est
402

733
VIDEO Ministrul Muncii joacă cu mandatul pe masă: Amenință cu demisia, dacă nu reușește să impună o lege cu rol crucial
733

701
'Îl apucă tricoul pe Bolojan?' Grindeanu, avertisment: 'Fără buget și investiții, PSD retrage sprijinul pentru premier'
701

479
Ambasadorul României în SUA dezvăluie avantajele participării lui Nicușor Dan la Consiliul Păcii: 'Avem acces la aceste informații din interior'
479

1.108
VIDEO PSD a impus liniile roșii în coaliție și a blocat tăierile de 10%: 'S-a găsit PSD și la USR / Să dai oameni afară nu e reformă'
1.108

672
VIDEO Sorin Grindeanu anunță principalele priorități ale PSD în buget: 'Asta vom susține'
672

1.841
Când luminile se vor stinge, va fi semn de război. Marile puteri se luptă deja, departe, în liniște, fără să vadă lumea
1.841

2.886
Imagini cutremurătoare de la ferma de bizoni și cerbi din Cluj-Napoca: De la 'cea mai mare din Est' la câmp al morții
2.886

2.212
O puternică senatoare din SUA critică dur raportul privind România: Este eronat și partizan! Nimeni nu-i acordă atenție
2.212

813
Doliu la Hollywood: Robert Duvall, cunoscut pentru rolurile din seria 'Nașul', a murit la 95 de ani
813

309
X pică din nou în aceeași zi: a doua avarie globală lovește platforma lui Elon Musk
309

6.276
Înfrângere de proporții pentru Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu, în interiorul PNL
6.276

















Comentează