Ar fi "prostesc" să se creadă că sancţiunile occidentale împotriva companiilor ruseşti ar putea avea vreun afect asupra guvernului de la Moscova, a declarat vineri Dmitri Medvedev, fost preşedinte al ţării şi actual şef adjunct al Consiliului de Securitate din Rusia, potrivit Reuters.
Sancţiunile nu vor face decât să consolideze societatea rusă, nu să producă nemulţumire publică faţă de autorităţi, a spus Medvedev într-un interviu pentru agenţia rusă de presă RIA, informează Agerpres.
Occidentul a impus o serie amplă de sancţiuni împotriva Rusiei în urma invaziei din Ucraina, însă, la o lună de la declanşarea războiului, Kremlinul spune că va continua să atace până când îşi va îndeplini obiectivele de "demilitarizare" şi "denazificare" a Ucrainei.
Unele sancţiuni au vizat în mod direct afacerişti miliardari consideraţi a fi apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin.
"Haideţi să ne întrebăm: poate avea vreunul dintre aceşti mari oameni de afaceri cea mai mică influenţă asupra poziţiei conducerii ţării?", a spus Medvedev. "Vă spun deschis: nu, în niciun caz", a adăugat el.
Medvedev a mai spus că sondajele de opinie arată că trei sferturi dintre ruşi sprijină decizia Kremlinului de a desfăşura o operaţiune militară în Ucraina şi un procent şi mai mare îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin.
El i-a criticat pe ruşii care s-au exprimat din străinătate împotriva invaziei.
"Se poate să nu fii mulţumit de unele dintre deciziile autorităţilor, să critici autorităţile. Este normal", a afirmat Medvedev. "Dar nu poţi lua poziţie împotriva statului într-o situaţie atât de dificilă, pentru că asta este trădare", a adăugat fostul preşedinte rus.
Mii de persoane au fost arestate în această lună în proteste în mai multe oraşe din Rusia împotriva invaziei ruse din Ucraina, conform unui grup independent de monitorizare a manifestaţiilor.
Dmitri Medvedev râde de occidentali: oligarhii ruși nu au influență la Kremlin. Ar fi o prostie să creadă asta
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

274
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
274

1.273
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
1.273

582
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
582

1.360
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
1.360

2.174
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
2.174

2.697
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
2.697

1.907
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
1.907

2.126
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.126

7.208
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
7.208

6.407
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
6.407

4.543
Scenariu de coșmar pentru guvern: jumătate de milion de locuri de muncă, în pericol
4.543

2.966
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
2.966

4.233
Spitalul Universitar București refuză să mai dea date despre starea lui Mircea Lucescu: Interesul public să respecte dreptul la demnitate!
4.233
















Comentează