Distrugătorul britanic HMS DUNCAN va face o escală în Portul Constanţa, în perioada 8-11 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă transmis de Statul Major al Forţelor Navale Române.
'Pe parcursul vizitei bastimentului britanic în România sunt programate vizite la autorităţile militare şi civile din Municipiul Constanţa, iar marinarii militari români şi britanici vor executa acţiuni comune de instruire, la cheu şi la bordul navelor, în vederea stabilirii procedurilor comune de operare în timpul exerciţiilor planificate ce vor avea loc în apele teritoriale ale româneşti şi în apele internaţionale ale Mării Negre, în perioada următoare', se arată în comunicatul de presă.
De asemenea, în contextul escalei la Constanţa a navei militare britanice, Federaţia Română de Fotbal, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din România, organizează luni, 9 noiembrie, un mini campionat de fotbal, pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la desfăşurarea primului meci de fotbal care a avut loc pe teritoriul ţării noastre între marinarii britanici şi localnicii din zona comunei Partizani, judeţul Tulcea. Întrecerile sportive vor fi găzduite de Academia Navală 'Mircea cel Bătrân' din Constanţa.
Totodată, Ambasada Marii Britanii din România şi Organizaţia pentru Apărare şi Securitate din Regatul Unit vor organiza luni, în Portul Constanţa, la bordul distrugătorului HMS DUNCAN, de la ora 11,00, Ziua Industriei de Apărare şi Securitate, un eveniment la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, oficiali guvernamentali şi companii româneşti de profil.
HMS DUNCAN este cel de-al şaselea şi ultimul distrugător britanic de tip 45. Nava a fost finalizată şi lansată la apă la sfârşitul lunii octombrie, în anul 2010. Este primul vas militar din clasa 45 care are capacitatea de implementare a Sistemului Harpoon.
În prima etapă de construcţie, în anul 2010, i s-au instalat echipamentele principale, turbina cu gaze, turela de calibru mediu şi buncărul Sea Viper pentru arme, toate fiind conectate cu un cablu electric suficient de lung cât să înconjoare autostrada din jurul Londrei (188 km) de aproape trei ori.
O mare parte a echipamentului a început să fie pusă în funcţiune în anul 2011, incluzând sistemul de energie şi propulsie, acesta fiind capabil să producă suficientă energie pentru a alimenta un întreg oraş de dimensiune mică.
Nava este pregătită să ia parte la misiuni operaţionale pe tot globul şi, conform jurnalului de bord, a fost preluată de comandant şi de echipajul acesteia la începutul anului 2013, în Portul Portsmouth.
Distrugătorul britanic HMS DUNCAN, în Portul Constanţa
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
0

1
Dragoş Pîslaru: Ambiţia în anul 2026 este să ajungem la o sumă care per total este de 20 de miliarde de euro, din care agricultura şi cu SAFE-ul vor avea vreo 5 şi restul, 15, sunt PNRR - 10, coeziune - 5
1

6
Dragos Pîslaru: Cererea de plată 3 provine dintr-o suspendare, din 2021 până în martie 2025 nu s-au făcut nişte lucruri. CSM-ul şi cei care au contestat aceste lucruri ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru modul în care se va concluziona
6

39
Sorin Grindeanu: Pare că în jurul acestui tip de politică de austeritate au mai rămas o parte dintre USR-işti, că liberali nu sunt, şi acel cor de lăudători dintr-o zonă neînregimentată politic, mai mult o zonă de ONG
39

1.506
Dragoș Pîslaru dă vina pe Ilie Bolojan pentru amânarea reformei administrative: Suntem pregătiți!
1.506

53
Mihai Savin este noul președinte al Autorității Vamale Române
53

43
Partidul SENS solicită demararea procedurilor de audit fără majorarea tarifelor STB
43

94
Oana Țoiu, despre Mercosur: L-am văzut pe ministrul Agriculturii supărat în dreptul propriei semnături
94

4.094
Emoții mari pentru Nicușor Dan: se anunță încă o înfrângere în Justiție (SURSE)
4.094

4.946
VIDEO Grindeanu, răspuns neașteptat când a fost întrebat dacă e dispus să cedeze pentru o funcție de șef la servicii: Să fiu și mai direct!
4.946

43
Forumul de la Moisei consolidează poziția României ca pol regional de dialog juridic și sprijin pentru integrarea europeană
43

5.980
VIDEO Cutremur politic în PNL: Valeriu Iftime, șeful CJ Botoșani, anunță că ar putea pleca la alt partid
5.980

115
Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza: Am constatat cu tristețe și îngrijorare că procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană a fost încetinit. Este esențial că ambele părți să păstreze deschisă ușa dialogului
115

















Comentează