Dialogul politic libian în desfăşurare sub egida ONU pentru a desemna un executiv de tranziţie unificat şi a încerca să scoată Libia dintr-un deceniu de conflict s-a încheiat duminică fără un acord cu privire la numele viitorilor lideri, a anunţat ONU, citată luni de France Presse preluat de agerpres.
"Am fost de acord să ne reîntâlnim într-o săptămână pentru o reuniune virtuală, pentru a conveni asupra mecanismului de selecţie pentru viitoarea autoritate", a declarat presei emisarul ONU pentru Libia, Stephanie Williams.
Cei 75 de delegaţi din toate părţile ţării erau reuniţi de luni la invitaţia ONU într-o suburbie a Tunisului pentru a conveni asupra alegerilor naţionale şi numirii unui şef de guvern şi a trei membri ai unui consiliu prezidenţial formând un executiv unificat.
S-a ajuns la un acord asupra alegerilor "naţionale" în decembrie 2021, a anunţat ONU vineri, fără a detalia natura acestor scrutine.
"Am ajuns la un consens cu privire la trei documente importante: foaia de parcurs, prerogativele autorităţilor executive şi criteriile de eligibilitate" pentru a putea participa, a declarat dna Williams, subliniind în acelaşi timp că "zece ani de conflict nu se rezolvă într-o săptămână".
ONU nu a specificat imediat care ar fi prerogativele preşedintelui Consiliului prezidenţial, căruia îi revine în mod special încredinţarea funcţiei de şef al forţelor armate.
Şeful guvernului va trebui să-şi compună cabinetul şi să fie aprobat printr-un vot de încredere în Parlament.
Acest executiv unificat este responsabil să preia sarcina de la diferitele instituţii rivale pentru a organiza aceste alegeri şi a răspunde nevoilor libienilor, exasperaţi printre altele de corupţie.
Libia este scufundată în haos şi violenţă de la revolta susţinută de NATO care a răsturnat regimul lui Muammar Gaddafi în 2011, cu o multitudine de miliţii ce luptă pentru teritorii unde autorităţile civile nu se pot impune.
Două autorităţi rivale îşi dispută astăzi puterea: Guvernul de Uniune Naţională (GNA), cu sediul în vest la Tripoli şi recunoscut de ONU, şi o putere întruchipată de Khalifa Haftar, om forte din estul ţării, susţinut de o parte a Parlamentului ales şi de preşedintele acestuia, Aguila Saleh.
Discuţiile de la Tunis privind pacea în Libia s-au încheiat fără a desemna executivul unificat
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

11
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
11

46
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
46

44
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
44

2.111
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.111

82
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
82

5.468
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.468

8.048
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.048

95
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
95

8.184
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.184

4.483
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.483

38
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
38

3.281
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.281

11.258
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.258

















Comentează