Raportul Corpului de control al premierului privind intervenţia de urgenţă la incendiul din clubul Colectiv este unul de etapă, a declarat miercuri vicepremierul Vasile Dîncu, precizând că nu s-a pus problema să se ceară cuiva demisia.
"În acest moment avem o dorinţă mare de transparenţă. (...) Mai mult de jumătate din măsurile pe care le preconiza Corpul de Control s-au făcut imediat. (...) Raed Arafat a reacţionat foarte rapid, împreună cu departamentul lui. Au reparat foarte multe din acele lucruri. Deci, vorbim acum, şi premierul a vorbit în primul rând în acest sens, despre acest raport ca fiind un raport de etapă, în care ne interesăm, vedem ce nu funcţionează. Nu s-a pus niciodată problema să se ceară cuiva demisia. Dar, e important asta, birocraţia ucide. Ucide şi prostia, în România mi se pare că ucide mai mult decât birocraţia, şi mai mult decât corupţia. Dar noi lucrăm în acest moment şi este una dintre cele mai importante proiecte ale noastre - debirocratizarea şi simplificarea administrativă", a declarat Dîncu la Digi 24.
Dîncu despre raportul Colectiv: `Birocrația ucide`
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.932
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
3.932

2.126
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.126

1.956
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.956

3.205
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.205

3.393
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.393

1.070
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.070

1.455
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.455

111
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
111

708
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
708

2.449
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.449

1.121
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.121

1.604
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.604

2.113
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
2.113
















Comentează