Penuria de semiconductori va continua, cel puţin până la mijlocul anului următor, ceea ce complica planurile grupului Renault SA vizând restructurarea uzinelor sale, a declara marţi directorul general de la Renault, Luca de Meo, transmite Bloomberg, citat de agerpres.
CEO-ul de la Renault şi-a reiterat estimările conform căruia în 2021 grupul va produce cu 500.000 de vehicule mai puţin din cauza penuriei de semiconductori, comparativ cu o medie de 3,75 milioane de vehicule vândute în fiecare an înainte de pandemia de Covid-19.
În aceste condiţii, Renault a decis să dea prioritatea producţiei de autoturisme cu o marjă de profit mai mare precum şi vehiculelor comerciale, deoarece cererea pentru acestea rămâne una solidă, a declarat Luca de Meo.
"Renault a fost forţat, în unele cazuri, să trimită pe cineva în Asia care să facă rost de cipuri. Este o nebunie" a spus marţi Luca de Meo cu prilejul unei vizite la uzina de la Flins, în apropiere de Paris. La această uzină sunt produse în prezent modelele Renault Zoe şi Nissan Micra dar începând din 2024 îşi va schimba obiectul de activitate în reciclarea şi recondiţionarea vehiculelor şi componentelor uzate.
Reconversia uzinei de la Flins este o componentă importantă a unei strategii mai ample de restructurare demarată de Renault care include eliminarea unor locuri de muncă şi reducerea costurilor pe măsură ce sunt revizuite capacităţile globale de producţie. Renault vrea să consolideze producţia de automobile electrice din Franţa la uzina de la Douai, unde vor fi produse şi vehiculele electrice marca Megane. În plus, Renault a decis să producă în China modelul ieftin Dacia Spring.
În trimestrul al treilea, cifra de afaceri a Renault Group a fost de 8.987 milioane de euro, în scădere cu 13,4% faţă de cea înregistrată în perioada similară a anului precedent, în contextul în care vânzările mondiale au scăzut cu 22,3% în ritm anual, până la 599.027 vehicule. Marca Dacia a vândut în trimestrul al treilea 138.375 de vehicule, în scădere cu 11,2% faţă de perioada similară a anului precedent.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Din cauza penuriei de semiconductori, Renault a trimis în Asia personal pentru a face rost de cipuri: Este o nebunie!
București
9°C
Articole Similare

902
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
902

823
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
823

1.180
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.180

21
Uniunea Europeană acordă Germaniei încă 4,6 miliarde de euro pentru investiții în energia verde și mobilitatea electrică
21

11
Bursa de Valori București a închis pe roșu şedinţa de vineri
11

35
Veste bună pentru iubitorii de cafea: Recolta record duce la scăderea prețului
35

3.124
Hackeri pro-iranieni susțin că au atacat site-ul ANAF după declarațiile lui Nicușor Dan despre baza de la Kogălniceanu
3.124

1.506
Claudiu Năsui (USR) desființează bugetul pe 2026 și avertizează: 'Cifrele sunt mai realiste, dar imaginea generală nu este pozitivă / Statul nu strânge cureaua'
1.506

1.477
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
1.477

1.613
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.613

17
Irlanda și Marea Britanie își dau mâna pentru consolidarea securității economice
17

1.267
Operatorii feroviari acuză Guvernul și amenință cu sesizarea Comisiei Europene: 100.000 de locuri de muncă ar putea fi în pericol
1.267

19
Portugalia prelungește reducerea taxelor pe combustibil pentru a combate creșterea prețurilor
19
















Comentează