Antrenorul echipei Atletico Madrid, argentinianul Diego Simeone, a lăudat efortul şi angajamentul jucătorilor săi în victoria de pe Old Trafford, cu Manchester United (1-0), care a permis spaniolilor să se califice în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, transmite EFE, citat de Agerpres.
''A fost un meci foarte echilibrat, foarte obişnuit. Ceea ce iese în evidenţă este efortul colectiv. A fost fantastic. Pentru club să fim printre primele opt cele mai bune este ceva fantastic. Să vorbesc despre individualităţi nu ar fi bine, pentru că a fost o sforţare generală. Echipa ştia ce are de făcut când mingea era recuperată. Ei sunt o echipă cu multe individualităţi. Sunt foarte buni, dar prea dezordonaţi pentru a genera o presiune bună la început. Noi am suferit aşa cum trebuie să suferi contra unui Manchester United pe teren propriu în optimile Ligii Campionilor'', a declarat Simeone după meci.
Campioana Spaniei are un parcurs sinuos în La Liga, dar Atletico şi-a depăşit condiţia în Liga Campionilor datorită unităţii de grup.
''Avem un sezon inegal în ligă. Nu este uşor să fii campion cu Atletico. Dar după meciul cu Osasuna, am avut discuţii, am luat decizii şi începând de atunci avem un grup care dacă există o piscină se aruncă, chiar dacă este apă sau nu'', a adăugat tehnicianul argentinian.
După 1-1 pe Metropolitano, Atletico s-a impus pe ''Teatrul viselor'' prin golul lui Renan Lodi (41), din centrarea lui Antoine Griezmann.
Atletico Madrid s-a calificat pentru a 11-a oară în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Diego Simeone, după meciul cu Manchester United: Ceea ce iese în evidenţă este efortul colectiv
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

5
Mihăiţă Papară, nevoit să abandoneze în proba de banked slalom de la Jocurile Paralimpice de Iarnă: 'Uneori, voinţa unui sportiv este mai mare decât limitele corpului'
5

10
Benfica Lisabona, după ce Mourinho a fost suspendat pentru următoarele două meciuri: 'Este o decizie nedreaptă'
10

16
Antrenorul lui Bayern Munchen speră la un lot complet înainte de lupta finală pentru titlu
16

42
Agenţii FBI vor fi antrenați de luptătorii UFC: 'Este o oportunitate formidabilă pentru ei'
42

15
Filip Jianu a fost învins în sferturile turneului challenger de la Kigali
15

97
VIDEO Momente amuzante la Indian Wells: Carlos Alcaraz s-a transformat într-o 'albină' pe teren
97

40
Sportivii iranieni cer CIO dizolvarea comitetului olimpic naţional din cauza discriminării sistematice
40

132
Iranul îi răspunde lui Donald Trump: 'Nimeni nu poate exclude echipa națională de la Cupa Mondială'
132

34
VIDEO Starul norvegian Johannes Klaebo, transportat la spital după o căzătură violentă la Cupa Mondială de schi fond
34

95
Carlos Alcaraz, Daniil Medvedev, Jannik Sinner și Alexander Zverev, în semifinalele Indian Wells. Elina Svitolina produce surpriza turneului
95

99
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
99

283
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
283

100
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
100

















Comentează