Preşedintele Asociaţiei Prematurilor, Diana Gămulescu, a declarat, miercuri seară, că va exista un carnet al prematurului, ea explicând că va fi mai simplă monitorizarea copiilor în primii ani de viaţă, iar medicul specialist va putea urmări apoi observaţiile medicale semnalate anterior, potrivit news.ro.
Diana Gămulescu a afirmat, la Medika TV, că orice mamă ar trebui să plece din maternitate cu un Carnet al Prematurului, adică un instrument de monitorizare care să ţină cont de istoricul mamei, al copilului la naştere şi să includă recomandări generale la externare.
”Bineînţeles, şi ce fel de controle ar trebui să întreprindă. De ce? Pentru că un copil născut prematur are nevoie de o monitorizare prelungită, nu doar până la doi ani, aşa cum există acum ca reglementare, ci trebuie extinsă până la vârsta de cinci ani. Este foarte important pentru sistemul nostru public de sănătate, dar şi pentru familii, să urmărească acest protocol”, a declarat preşedintele Asociaţiei Prematurilor.
Diana Gămulescu a explicat că este mai simplu pentru un părinte să meargă apoi la medicul specialist, iar acesta să poată vedea observaţiile semnalate de neurolog, oftalmolog sau de fizioterapeut.
Preşedintele Asociaţiei Prematurilor susţine că a discutat acest subiect cu ministrul sănătăţii Alexandru Rogobete şi că acesta a dat asigurări privind introducerea Carnetului Prematurului.
”El urmează să fie integrat în registrul de prematuritate, care se referă la centralizarea la nivel naţional a tuturor datelor din maternităţi legate de prematuritate. Şi asta ne ajută pe noi ca sistem public să ne uităm la trasabilitate. Avem nevoie de date clare ca să ştim cu ce politici publice trebuie să venim. Şi acest instrument, domnul ministru a decis să-l adauge la acest registru al prematurităţii ca o continuare firească”, a adăugat Diana Gămulescu.




























Comentează