Peste 6.400 de civili au fost executaţi sumar şi prezentaţi ca ucişi în luptă în Columbia, de trei ori mai mult decât era estimat până acum în acest scandal al "falşilor pozitivi", cel mai grav implicând armata în aproape şase decenii de război intern, notează AFP preluat de agerpres.
Jurisdicţia specială de pace (JEP) a anunţat joi că a stabilit că "cel puţin 6.402 columbieni femei şi bărbaţi au murit şi au fost prezentaţi ilegal ca fiind căzuţi în luptă între 2002 şi 2008", potrivit unui comunicat.
Cifrele conferă o nouă dimensiune acestui "fenomen macro-criminal", potrivit JEP, creată prin acordul de pace din 2016 cu fosta gherilă FARC pentru a investiga crimele grave din timpul conflictului.
Dezvăluirea "falşilor pozitivi", în jargon militar, a fost unul dintre cele mai mari scandaluri care au implicat armata columbiană în confruntările sale cu rebeliunile de stânga.
Deşi statul-major neagă orice practică sistematică, ofiţerii şi soldaţii au recunoscut în faţa JEP implicarea lor în aceste crime.
Militarii înregistrau luptătorii de gherilă şi traficanţii de droguri eliminaţi şi aceste rezultate "pozitive" le-au adus medalii, permisii şi promovări.
Dar mii de morţi au fost civili împuşcaţi cu sânge rece.
Până anul trecut, procuratura s-a sesizat în 2.249 de cazuri de execuţii extrajudiciare comise între 1988 şi 2014, dintre care 59% din 2006 până în 2008, sub preşedinţia lui Alvaro Uribe, care a condus o feroce ofensivă împotriva Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).
Fostul preşedinte de dreapta, aflat la putere din 2002 până în 2010 şi opozant al acordului de pace pe care îl consideră blând faţă de foştii rebeli, a acuzat joi pe JEP de "discreditarea" guvernului său. El a negat că a instigat armata "să încalce legea" atunci când le-a cerut "eficienţă".
Potrivit lui Jorge Cuervo, profesor în politici de justiţie şi de drepturile omului la Universitatea Externado, instrucţiunea JEP "ne va aduce mult mai aproape de realitatea a ceea ce s-a întâmplat în timpul conflictului armat columbian".
Ancheta caz cu caz a procuraturii este "insuficientă pentru a da dimensiunea reală" a acestor crime, a comentat el, salutând decizia judecătorului de pace de a grupa dosarele, ca pentru răpirile comise de fosta rebeliune marxistă.
În ianuarie, JEP a stabilit că 21.000 de persoane au fost răpite şi au fost inculpaţi opt foşti lideri ai gherilei.
Generalul în retragere Mario Montoya, fost comandant al armatei terestre, este militarul cu cel mai înalt rang audiat de JEP. În ciuda mărturiei care îl acuză, el neagă că a instigat trupele pentru a executa civili.
DEZVĂLUIRI Peste 6.400 de execuţii extrajudiciare comise de armată în Columbia
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
1

56
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
56

124
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
124

370
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
370

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

272
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
272

267
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
267

2.172
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.172

1.114
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.114

1.358
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.358

1.437
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.437

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.628
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.628

















Comentează