Preşedintele BBC, Richard Sharp, l-a ajutat pe fostul premier Boris Johnson să obţină garanţii pentru un credit de aproape 800.000 de lire sterline (911.000 euro) cu numai câteva săptămâni înainte ca Johnson, care era pe atunci şef al guvernului, să-l recomande pentru funcţia de conducere la postul public britanic, a dezvăluit duminică The Sunday Times, citat de EFE, scrie AGERPRES.
Sharp, fost director la banca Goldman Sachs şi consilier al lui Johnson pe vremea când acesta deţinea funcţia de primar al Londrei, l-a prezentat milionarului canadian Sam Blyth pe Simon Case, care era pe atunci secretar al cabinetului, pentru a discuta chestiunea creditului, scrie ziarul britanic.
Atât Sharp, cât şi Blyth participaseră la o cină la sfârşitul anului 2020 în care au analizat mai multe formule pentru a acoperi cheltuielile lui Johnson, căruia nu-i ajungea salariul de prim-ministru, de circa 165.000 de lire sterline, sau 188.000 euro.
Fostul lider conservator, care are şapte copii cu trei femei diferite, era nevoit să plătească pensie alimentară după ce divorţase la începutul acelui an şi îşi redecora reşedinţa oficială din Downing Street.
Blyth s-a oferit să le fie girant atât premierului de la acea vreme, Boris Johnson, cât şi actualului preşedinte al BBC, Richard Sharp, care a acţionat ca intermediar, cu toate că nu a menţionat acest aspect atunci când şi-a depus candidatura pentru şefia BBC care implică declararea oricărui "conflict de interese".
"Nu există conflict pentru că nu am făcut altceva decât să-l pun în legătură, la cererea sa, pe domnul Blyth cu secretarul cabinetului şi nu am fost implicat în vreun alt mod", a declarat preşedintele BBC pentru The Sunday Times.
Un purtător de cuvânt al fostului premier a declarat la rândul său pentru ziarul britanic că "Richard Sharp nu a oferit niciodată niciun fel de consiliere financiară lui Boris Johnson, şi nici Johnson nu i-a cerut niciun fel de consiliere financiară".
Conflict de interese? Magnat de presă, girant pentru Boris Johnson. De ce avea nevoie fostul premier de aproape un milion de euro
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

476
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
476

33
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
33

34
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
34

1.179
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.179

160
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
160

2.407
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.407

42
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
42

2.222
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.222

186
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
186

2.397
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.397

106
Explozii puternice auzite la Manama. Bahrainul găzduieşte baze militare americane
106

2.188
Războiul din Iran produce unde de șoc peste tot: piața apei din India este aruncată în aer
2.188

1.229
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
1.229
















Comentează