O sută de măşti de protecţie au fost donate de deţinuţii Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti cadrelor medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Ionel Dincă, notează Agerpres.
Astfel, începând cu data de 6 aprilie, în Penitenciarul Tichileşti, s-a derulat o campanie cu titlul "Donează o mască spitalelor", acţiune caritabilă prin care persoanele aflate în detenţie au fost de acord să dea bani pentru a fi cumpărate măşti de protecţie, care au fost donate Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
"Subliniem faptul că această acţiune este una voluntară, bazată pe opţiunea individuală a fiecărei persoane internate care a dorit să participe la activitatea caritabilă. După cum cunoaşteţi, instituţia penitenciară a fost implicată, de-a lungul timpului, în activităţi umanitare, caritabile şi de voluntariat, convinşi fiind că şi de această dată putem contribui la efortul personalului medical din reţeaua sanitară publică, precum şi al comunităţii în general", a spus Ionel Dincă.
Deţinuţii Penitenciarului Tichileşti au donat măști de protecție cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean
Explorează subiectul
Articole Similare

32
Bărbat reținut după ce şi-a agresat soţia: Femeia s-a ales cu coaste rupte și multiple răni pe corp
32

2.016
Taximetrist înjunghiat de trei minori: Conflictul ar fi plecat de la neînțelegeri legate de plata cursei
2.016

49
Sondaj INSCOP - Marile așteptări ale românilor pentru anul 2026: Creșterea veniturilor și încheierea războiului din Ucraina
49

20
Drumul judeţean DJ 641 Mischii - Caracal rămâne în continuare închis circulaţiei, la Pieleşti
20

4.252
Armata desfășoară armament greu pe străzile din București: Mesajul Ministerului Apărării pentru cetățeni
4.252

69
Bărbat reţinut pentru şantaj şi camătă: A fost prins în flagrant în timp ce primea 160.000 de lei
69

2.076
Temeri în cazul crimei din Timiș: părinții copilului acuzat de crimă ar lua în calcul plecarea din România
2.076

5.162
Încă un deces după tragedia PAOK din România: un bărbat a murit după ce a aflat că prietenul său a murit în accident
5.162

5.295
VIDEO Descinderi cu focuri de armă la medicul Cristian Andrei, vizat într-un dosar de agresiuni sexuale asupra fostelor cliente
5.295

61
Două persoane în stop cardio-respirator, după ce locuinţa le-a fost cuprinsă de flăcări
61

127
Drumul judeţean afectat de o alunecare de teren în municipiul Câmpina s-a prăbuşit
127

76
Carambol în Neamţ, patru maşini implicate şi cinci răniţi în urma impactului
76

5.316
Percheziții de mare amploare la cabinete medicale: Rețea de medici care dădeau adeverințe medicale fără motiv real
5.316
















Comentează