Un tribunal rus din oraşul Himki, în apropiere de Moscova, a prelungit până la 2 iulie detenţia pentru trafic de stupefiante a starului american al baschetului feminin Brittney Griner, informează AFP, potrivit Agerpres.
Griner, dublă campioană olimpică alături de selecţionata Statelor Unite (2016, 2020), a fost arestată pe aeroportul din Moscova, în luna februarie, după descoperirea în bagajele sale de mână a unor ţigări electronice şi a unui "lichid care prezenta un miros special" de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse. Ea riscă până la zece ani de închisoare.
În mai, autorităţile de la Washington au declarat că Rusia o reţine "în mod nedrept" pe jucătoarea în vârstă de 31 de ani, în timp ce WNBA, liga profesionist de baschet feminin din SUA, a precizat că "lucrează pentru a o aduce pe Griner acasă". Cazul acesteia se află acum în mâinile trimisului special al SUA care se ocupă de persoanele luate ostatice.
"Poziţia noastră este foarte clară de ceva vreme: Brittney Griner nu ar trebui să stea în închisoare nici măcar o singură zi în plus", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price.
Arestarea jucătoarei americane, campioană a WNBA în 2014 cu echipa Phoenix Mercury, s-a produs pe fondul unei crize dintre Occident şi Moscova, generată de invazia din Ucrainei.
Considerată una dintre cele mai mari jucătoare de baschet feminin, Brittney Griner, la fel ca majoritatea jucătoarelor WNBA, a jucat mai multe sezoane pentru echipa rusă Ekaterinburg în timpul extrasezonului din Statele Unite.
Detenţie prelungită în Rusia pentru jucătoarea americană de baschet Brittney Griner
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

268
Jannik Sinner a scris o nouă pagină de istorie în tenisul mondial, după ce a câștigat duminică titlul la Indian Wells
268

62
Barcelona a făcut spectacol cu Sevilla, Liverpool a cedat puncte cu Tottenham, Como a învins Roma
62

58
Serie A: Lazio Roma a învins duminică seara, pe teren propriu, formaţia AC Milan
58

15
La Liga: Real Sociedad a învins duminică seara, pe teren propriu, formaţia Osasuna
15

26
CS Dinamo, la a opta victorie consecutivă în campionat
26

69
Superliga - play-off/play-out - etapa 1 - rezultatele şi clasamentul
69

8
România U17 zdrobește Letonia: 4-1 în preliminariile Campionatului European la fotbal feminin
8

65
Cu Drăguşin integralist, Tottenham a scos un egal pe terenul campioanei, 1-1 cu FC Liverpool
65

34
Barcelona se impune la scor cu Sevilla și se menține la conducerea La Liga
34

33
Rugby Europe Championship 2026: România, învinsă de Spania în finala mică
33

16
Jocurile Paralimpice: Andrei-Sorin Popa a încheiat pe locul 22 competiţia de slalom la Milano-Cortina 2026
16

19
Marius Marin s-a accidentat în Pisa – Cagliari 3-1
19

18
Manchester United – Aston Villa 3-1
18
















Comentează