Arheologii egipteni au scos la iveală circa 250 de morminte vechi de 4.200 de ani, în provincia Sohag, din sudul Egiptului, a anunţat marţi Ministerul pentru Antichităţi, potrivit AFP.
"Au fost descoperite aproximativ 250 de morminte, unele dispunând de una sau mai multe gropi funerare, iar altele de un coridor în pantă care se termina într-o sală funerară", a declarat ministerul într-un comunicat.
"Aceste morminte datează de la sfârşitul Vechiului Regat până la sfârşitul perioadei ptolemeice", a adăugat el.
Vechiul Regat este perioada cuprinsă între 2.700 şi 2.200 î.Hr., în timp ce dinastia ptolemeică din Egipt a durat 300 de ani, până la moartea Cleopatrei, în 30 d.Hr.
Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului general pentru antichităţi, a indicat că unul dintre mormintele din perioada Vechiului Regat prezenta uşoare urme de inscripţii hieroglifice şi o cameră pentru "sacrificii".
Potrivit lui Mohamed Abdel-Badie, a responsabil din cadrul Ministerului pentru Antichităţi care a efectuat săpăturile, în morminte au fost găsite vase din ceramică şi obiecte dedicate zeităţilor egiptene.
Arheologii au descoperit şi vase mici din alabastru, oase umane şi de animale, precum şi relicve de calcar ce pot fi "stele funerare (...) datând din a 6-a dinastie", a adăugat specialistul.
Autorităţile de la Cairo au anunţat mai multe descoperiri arheologice importante în ultimele luni, în speranţa de a relansa turismul, un sector care s-a confruntat cu mari dificultăţi de la Revoluţia din 2011, prin care a fost înlăturat de la putere fostul preşedinte Hosni Mubarak, până la pandemia de coronavirus din prezent.
Descoperire majoră în Egipt - Arheologii au scos la iveală circa 250 de morminte vechi de 4.200 de ani
București
4°C
Articole Similare

237
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
237

238
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
238

113
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
113

482
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
482

40
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
40

768
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
768

58
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
58

1.278
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.278

695
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
695

1.834
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.834

1.197
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.197

2.048
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
2.048

2.568
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.568















Comentează