Descinderi în București și Prahova: Oamenii legii au dat de urma unor inginerii financiare

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 17-09-2025 09:20

Actualizat: 17-09-2025 09:53

Article thumbnail

Sursă foto: Politia Romana

Descinderi în două județe din România, unde oamenii legii au descoperit inginerii financiare. Polițiștii din Prahova au descins la trei adrese din București și Ploiești. Oamenii legii au făcut percheziții într-un dosar de înșelăciune și fals informatic. O persoană este acuzată că a falsificat extrase de cont pentru a obține mărfuri în valoare de 114.000 lei. Două persoane au fost duse la audieri, scrie Mediafax.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Prahova au efectuat miercuri dimineață trei percheziții domiciliare în București și Ploiești, într-un dosar penal privind înșelăciune și fals informatic.

În perioada mai – iulie 2025, o persoană este bănuită că ar fi falsificat mai multe extrase de cont, pe care le-a prezentat unui operator economic pentru a induce în eroare cu privire la efectuarea unor plăți. În urma acestei metode, ar fi fost livrate mărfuri, prejudiciul fiind estimat la 114.000 lei.

Două persoane suspecte au fost duse la audieri. Acțiunea a fost sprijinită de luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale și de Serviciul Criminalistic. Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri