Deputatul UDMR Szabo Odon a depus, miercuri, o iniţiativă legislativă prin care solicită înfiinţarea, în vămi, a unor culoare de trafic destinate special muncitorilor transfrontalieri,
Potrivit unui comunicat transmis de deputatul UDMR Bihor, în contextul dificultăţilor de tranzitare a graniţelor, apărute ca urmare a măsurilor restrictive luate pentru controlul pandemiei Covid-19, el solicită şi redeschiderea, pentru aceste categorii de cetăţeni, a punctelor de trecere a frontierei, notează Agerpres.
Iniţiativa legislativă a fost semnată de 21 parlamentari, de la UDMR, minorităţi, PSD, Pro România şi PMP.
"Legislaţia şi practica europeană recunosc importanţa lucrătorilor transfrontalieri ai statelor membre ca un semn al vitalităţii pieţei interne, capabilă să orienteze în mod optim resursele sale umane înspre sectoarele unde este nevoie de aceste resurse, precum şi ca pe un barometru al libertăţii de care se bucură cetăţenii Spaţiului Economic European în a-şi alege locurile de muncă cele mai potrivite pregătirii şi orizontului lor de aşteptări", argumentează Szabo Odon.
Deputatul UDMR mai precizează că, în cadrul financiar multianual 2007-2013, România a accesat fonduri europene nerambursabile din programul de cooperare transfrontalieră împreună cu Ungaria, având ca obiectiv strategic global să apropie persoanele, comunităţile şi agenţii economici din zona transfrontalieră, pentru a facilita dezvoltarea comună a zonei de cooperare.
El subliniază că, în cadrul acestor acţiuni, s-au construit, reabilitat sau lărgit drumuri, au fost modernizate porţiuni de cale ferată, s-au conceput şi dat în folosinţă servicii de transport public transfrontalier, fiind sprijinită cooperarea antreprenorială transfrontalieră şi cea din domeniul pieţei muncii.
"Ca urmare a derulării acestor proiecte au fost construite drumuri de acces spre punctele de trecere a frontierei între comunităţi aflate în apropierea graniţelor dintre cele două state, iar numeroşi cetăţeni din ambele ţări lucrează pe teritoriul celuilalt stat", a mai menţionat deputatul UDMR, în expunerea de motive ce susţine iniţiativa sa.
Deputatul UDMR Szabo Odon solicită culoare speciale în vămi pentru lucrătorii transfrontalieri
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.554
Marius Voineag explică de ce nu mai vrea să fie șeful DNA: E singura instituție care poate ancheta corect magistrații/ CSM a dat amânare
1.554

42
Tanczos Barna, la Budapesta: Am discutat cu Péter Szijjártó despre modul în care putem aprofunda cooperarea, stimula economiile celor două state şi răspunde provocărilor de securitate şi energetice
42

2.847
Guvernul Bolojan ia împrumut 500 de milioane de euro de la Banca Europeană: Se construiește o autostradă
2.847

3.080
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
3.080

93
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
93

3.389
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și îi cere lui Ilie Bolojan să adopte rapid măsurile propuse de PSD: Plan pentru stoparea creșterii prețului la carburant
3.389

38
Andrei Ohaci (AUR) cere Guvernului reducerea TVA la combustibili
38

52
Marius Dunca, vicepreședinte PSD: Bugetul trebuie să protejeze comunitățile locale și categoriile vulnerabile
52

4.541
SURSE Ilie Bolojan a convocat a doua ședință de Guvern, în aceeași zi
4.541

5.594
DOCUMENT Șoc în Legea bugetului: Nu sunt prevăzuți integral banii pentru pensionari și pentru copiii cu handicap
5.594

1.318
Budăi critică măsurile Guvernului: 'Pentru unii, orice ajutor pentru oameni este pomană. În schimb, taxele mai mari pentru toți se numesc reforme'
1.318

3.133
BREAKING PSD anunță oficial că va aviza Legea bugetului, dar mută bătălia în Parlament
3.133

3.826
Efectul de bumerang pentru George Simion: Îl prind din urmă declarațiile făcute și afirmațiile categorice
3.826

















Comentează