Mii de membri ai comunităţilor indigene din Columbia şi Chile au manifestat luni, 12 octombrie, ziua în care este marcată sosirea lui Cristofor Columb pe continentul american şi totodată ziua naţională a Spaniei, informează AFP preluat de agerpres.
Protestatarii din sud-vestul Columbiei s-au întâlnit la Cali pentru a "denunţa masacrele sistematice care au loc pe teritoriile noastre fără ca guvernul să fie interesat de ele", a declarat Franky Reinosa din partea Consiliului Regional Indigen al statului Caldas.
Manifestanţii cer, de asemenea, să fie consultaţi cu privire la proiectele majore care au impact asupra teritoriilor lor, precum şi aplicarea în totalitate a planului istoric de pace din 2016, care a pus capăt unei jumătăţi de secol de violenţe în care au fost implicate Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) .
Sud-vestul Columbiei, care se învecinează cu Ecuadorul şi Oceanul Pacific, are o populaţie indigenă de 4.4% din totalul populaţiei de 50 de milioane de locuitori şi este una din regiunile cele mai afectate de violenţele generate de traficul cu cocaină. Columbia este cel mai mare producător de cocaină la nivel mondial.
Demonstraţiile au avut loc cu prilejul comemorării sosirii expediţiei exploratorului Cristofor Columb în America, în 1492, "Ziua hispanităţii" şi sărbătoare naţională în Spania, numită "Ziua rasei" în multe ţări de pe continentul latino-american.
"Pentru noi a fost cel mai mare etnocid din istoria teritoriilor noastre", a mai declarat Franky Reinosa.
La Santiago de Chile au avut loc demonstraţii la care au participat membri ai popoarelor indigene chiliene, în principal mapuche, cel mai mare grup etnic al ţării, proteste marcate de ciocniri cu forţele de ordine.
În capitala boliviană La Paz, activiştii pentru drepturile femeii au îmbrăcat cu o fustă tradiţională andină statuia ce o reprezintă pe Isabela, regina Castiliei şi a Aragonului (1451-1504), care a finanţat expediţiile lui Cristofor Columb. Această acţiune a avut ca scop şi denunţarea violenţei împotriva femeilor.
Demonstraţii ale comunităţilor indigene în America Latină în ziua dedicată exploratorului Cristofor Columb
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

18
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
18

697
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
697

2.612
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
2.612

1.573
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.573

56
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
56

42
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
42

1.132
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.132

53
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
53

2.928
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.928

59
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
59

2.469
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.469

43
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
43

99
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
99

















Comentează