Compania aeriană americană Delta Air Lines a anunţat marţi că va cumpăra 12 avioane noi A220-300 de la grupul aeronautic european Airbus, transmite Reuters.
"Aceste aeronave suplimentare din familia A220 sunt o investiţie excelentă pentru clienţii şi angajaţii noştri, deoarece ne îndreptăm spre un viitor mult mai sustenabil pentru călătoriile aeriene", a afirmat Mahendra Nair, vicepreşedinte Delta, care a adăugat că noile avioane sunt cu 25% mai eficiente decât cele pe care le înlocuiesc.
Luni, compania americană Boeing a inaugurat "balul comenzilor", în prima zi a Salonului aeronautic de la Farnborough, care şi-a deschis porţile într-un context de reluare a traficului aerian şi creştere a bugetelor alocate apărării. Delta a anunţat luni că va achiziţiona 100 de avioane Boeing 737 MAX 10, în valoare de aproximativ 13,5 miliarde de dolari (la preţurile de catalog), având opţiunea de a achiziţiona încă 30.
Salonul aeronautic de la Farnborough se organizează odată la doi ani, în anii pari, în alternanţă cu Salonul de la Bourget, Franţa.
Ediţia din 2020 a Salonului aeronautic de la Farnborough a fost anulată din cauza crizei coronavirusului.
Delta Air Lines cumpăra 12 avioane de la Airbus
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.463
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.463

3.982
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
3.982

1.598
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
1.598

728
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
728

1.146
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.146

1.940
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.940

125
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
125

2.745
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.745

6.360
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
6.360

91
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
91

145
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
145

75
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
75

188
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
188
















Comentează