Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova consideră că Andrei Năstase a fost desemnat de electorat ca primar al Chişinăului şi cere o procedură de apel corectă şi transparentă după invalidarea alegerilor municipale, scrie Agerpres.
Reprezentanţa UE la Chişinău a dat publicităţii miercuri seara un comunicat în acest sens:
"Având în vedere decizia de ieri a Tribunalului Municipal din Chişinău de a nu valida alegerea lui Andrei Năstase ca primar al Chişinăului, este esenţial ca procedurile de apel să aibă loc în mod corect şi pe deplin transparent. Dl. Năstase a fost ales în scrutinul municipal din 3 iunie cu sprijinul popular al electoratului din Chişinău, aşa cum au recunoscut şi observatorii. Este de maximă importanţă să se respecte voinţa alegătorilor.
Uniunea Europeană aşteaptă din partea Republicii Moldova garantarea funcţionării mecanismelor democratice, conform standardelor internaţionale şi angajamentelor în cadrul Acordului de Asociere UE-Moldova, inclusiv în privinţa alegerilor.
UE a insistat asupra acestor chestiuni la Subcomitetul UE-Moldova pentru Libertate, Securitate şi Justiţie, care s-a întrunit astăzi la Bruxelles".
Declaraţia citată a fost publicată pe pagina de internet a delegaţiei UE în Republica Moldova în timpul manifestaţiei de la Chişinău împotriva nerecunoaşterii alegerii lui Năstase.
Delegaţia UE în Republica Moldova vrea să vadă ce s-a întâmplat cu alegerile din Chișinău
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

75
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
75

11
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
11

349
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
349

25
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
25

1.082
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
1.082

71
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
71

478
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
478

654
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
654

1.154
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.154

1.678
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.678

734
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
734

1.065
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.065

1.372
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.372















Comentează